La ceremonia de încheiere a proiectului a fost prezent şi ambasadorul Statelor Unite în Moldova, care s-a implicat în exerciţiul de acordare a primului ajutor în caz de necesitate.

Medicii care au participat la cursuri au şi demonstrat ce au învăţat.

Specialiştii americani s-au arătat încântaţi de această experienţă şi spun că vor reveni cu drag, dacă vor avea ocazia.

În cadrul acestui proiect, Statele Unite au donat Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie aproximativ 45 de mii de dolari, bani care au fost cheltuiţi pentru echipamentul de instruire.