(video) Stela Țîmbalist, managerul fabricii de încălțăminte „HÎNCU”: „Tendința se schimbă de la tocuri la confort”

poza-cu-logo-2

De 20 de ani la Chișinău funcționează fabrica de încălțăminte „HÎNCU”. În cadrul proiectului #OameniDinInimă, am venit la companie pentru a ne întâlni cu managerul acesteia, Stela Țîmbalist.

Istoria creării brandului „Hîncu” este similară cu poveștile multor mărci apărute în anii ‘90, pe valul deficitului absolut. Dar o diferență semnificativă este că, și în prezent, când piața este suprasaturată, pantofii „Hîncu” sunt la mare căutare.

Stela s-a născut într-o familie de muncitori, mama ei era croitoreasă la „Zorile”, iar tatăl – sudor talentat. În același timp, Stela a crescut într-un mediu creativ: lua lecții de muzică, cânta în ansamblul „Lia Ciocîrlia”, desena bine.

 

dsc06958

 

„În ciuda faptului că în copilărie îmi plăcea să-mi petrec timpul la „Zorile”, să studiez croielile, să număr calapoadele, am decis că nu vreau să-mi petrec 12 ore pe zi la fabrică, ci am nevoie de un job la care trebuie să vin frumos îmbrăcată. Astfel, de mic copil am decis că voi deveni profesoară.”

Stela a absolvit Universitatea Pedagogică, dar munca ei în calitate de profesoară nu a durat mult. La începutul anilor ’90, Margareta Hîncu, mama Stelei, a început să coase pantofi acasă, iar Stela vindea pantofii la piață.

 

dsc07106

 

Pantofii produși în aceste condiții se bucurau de succes și în curând Margareta a înregistrat „Î.I. Hîncu”, inițiind propria mică afacere. Atunci Stela a renunțat la cariera în pedagogie, pentru a-și ajuta mama.

„Primul spațiu de producție îl închiriam la Valea Trandafirilor. Atunci aveam doar 3 angajați – croitor, cusător și cizmar. Pe piață era un mare deficit de încălțăminte de înaltă calitate, iar noi am încercat să satisfacem cererea.”

 

dsc07175

 

„Odată i-am propus mamei să coase un model de sandale, care s-a dovedit a fi foarte popular. Mama a văzut potențialul în mine și de atunci mă ocup de design, elaborez noi modele, împreună cu tehnologii și designerii.”

„În anul 2000 am închiriat spațiu în centrul comercial „Zorile”. Atunci, înainte de începerea sezonului de iarnă, la magazin era o coadă enormă, iar noi abia făceam față volumelor de producție.”

„Hîncu” este o afacere de familie. Mama Margareta supraveghează procesele, Stela este responsabilă pentru administrare și proiectare, soțul ei Andrei – pentru tehnologii, iar sora Natalia – pentru marketing.

 

dsc07192

 

„Pe mine și soțul meu ne-a unit profesia. Andrei a moștenit pasiunea pentru cizmărie din tată-n fiu. În mod ironic, el mi-a făcut pantofii de nuntă, atunci când m-am căsătorit prima dată. Mai mult decât atât, am frecventat ambii școala nr. 57, dar nici nu ne observam unul pe altul. El era roșcat-roșcat, iar acum eu îl numesc „de aur”!”

„Hîncu” produce încălțăminte pentru bărbați, femei și copii, clasică și casual pentru fiecare zi – modele pentru care cuvintele-cheie sunt calitatea, confortul și designul modern.

 

dsc07203

 

„Odată cu trecerea anilor, observ că tendința se deplasează tot mai departe de tocuri și mai aproape de confort. Iar dacă pantoful are, totuși, toc, acesta este proiectat astfel, încât să poată fi purtat toată ziua. Noi facem tălpi confortabile, pentru diverse modele. La producerea pantofilor noștri e nevoie de multă muncă manuală. Cumpărătorul are încredere în noi, apreciază în special încălțămintea noastră de iarnă, care este foarte caldă, rezistentă la uzură și, sperăm, frumoasă. Iar pentru dominația pantofilor produși în China am dezvoltat o adevărată imunitate.”

Boom-ul de consum a durat până în anul 2008.

„Principala problemă astăzi este criza forței de muncă. Noi nu visăm la profituri mari, obiectivul nostru principal este să rămânem pe linia de plutire. În același timp, facem tot posibilul pentru a împiedica oamenii să părăsească țara, astfel încât familiile să nu fie distruse, astfel încât tânăra generație să înțeleagă că și în Moldova se pot face bani. Astăzi ne punem mari speranțe în studenții care trec prin Zip House.”

 

dsc07195

 

„Datorită participării la prezentările „Din Inimă” începem să fim recunoscuți. Proiectul ne-a ajutat să facem rebranding, să creăm un lookbook. Acum mergem la expoziții, căutăm noi piețe. Încercăm să reducem prețurile la încălțăminte, deși nu este simplu, toate materialele – de la cuie, ace și ață, până la piele, trebuie să fie importate: fermoare YKK, blană din Belarus, piele decorativă italiană, tălpi ucrainene.”

„În acest an împlinim 20 de ani. Nu planificăm ieșiri în restaurante luxoase. Vrem să sărbătorim într-o atmosferă de suflet. Vom sta cu echipa într-o ambianță diferită, la natură, vom juca fotbal, volei, vom savura un grătar, pentru ca toți să se simtă confortabil, ca în familie: ți-ai pus niște blugi și un tricou și ești gata de petrecere.”

 

dsc07266

 

10 lucruri despre Stela Țîmbalist și brandul „Hîncu”

#1. Principalui hobby al Stelei este să citească cărți de psihologie, iar în timpul liber preferă plimbările cu un cocker spaniel
#2. „Hîncu” este numele tatălui Stelei
#3. 30 septembrie 1996 este ziua fondării fabricii „Hîncu”
#4. În prezent echipa companiei este formată din 38 de persoane
#5. „Hîncu”produce 120 -150 modele noi pe an, care apar în fiecare trimestru
#6. „Hîncu”produce numai încălțăminte din piele naturală
#7. Fermoarele pentru cizmele „Hîncu” sunt produse de brandul legendar la nivel mondial YKK
#8. Ucraina, Belarus, Italia și Turcia sunt furnizorii de materiale pentru „Hîncu”
#9. Brandul are trei magazine de marcă – în centrul comercial „Zorile”, la Râșcani în zona „PanCom” și în centrul comercial „PLAZA”
#10. Prețurile încălțămintei „Hîncu” variază de a 350 lei la 700 pentru modelele de vară, de la 700 până la 1000 pentru cele de sezon intermediar, iar cizmele de iarnă costă de la 800 lei până la 1500/1800

Acest articol a fost realizat în cadrul Proiectului de Competitivitate al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Proiectul susține eforturile Republicii Moldova de a promova o economie puternică, diversificată și orientată spre export, contribuind la creșterea competitivității în sectoare-cheie: sectorul vitivinicol și turism, industria ușoară (în special îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii) și sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor. Această asistență este posibilă datorită suportului generos al poporului American, prin intermediul USAID, în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova.

Articolul a fost realizat de Anya Glazkina, locals.md

oameni-din-inima_cover_video_hancu

Taguri: #USAID Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente