Republica Moldova vrea Acord de liber schimb cu China: Când vor fi inițiate negocierile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova și Republica Populară Chineză vor iniția, până la finele anului 2016, negocierile privind elaborarea și semnarea Acordului de liber schimb dintre două state. O înțelegere în acest sens a fost agreată în cadrul întrevederii viceprim-ministrului, ministrului Economiei, Octavian Calmîc, cu ministru al Comerțului al Chinei, Gao Hucheng, care a avut loc la Beijing.

În opinia interlocutorilor, semnarea unui asemenea document ar facilita relațiile comercial-economice dintre două state, ar permite inițierea și implementarea unor proiecte investiționale cu participarea companiilor din Republica Moldova și China.

Potrivit Ministerului Economiei, în cadrul întrevederii ministrului Gao Hucheng a accentuat că dezvoltarea unor relații comercial-economice cu Republica Moldova, care are o amplasare geografică foarte favorabilă, constituie una din prioritățile mai multor companii chineze, care intenționează să-și extindă afacerile atât în țara noastră, cât și pe piața europeană.

Oficialul chinez a menționat că semnarea unui asemenea acord va deschide noi oportunități nu doar pentru dezvoltarea relațiilor dintre două state, dar și pentru lansarea unor proiecte bilaterale de succes. În context, ministrul Comerțului a mai declarat că partea chineză este gata să susțină proiecte investiționale în diferite domenii, inclusiv energetică, transport și asistență tehnică în dezvoltarea infrastructurii de comunicații din Republica Moldova pentru sectorul public și ulterior privat, etc.

Vicepremierul Octavian Calmîc a efectuat, în perioada 8 – 10 septembrie curent, o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, unde a avut un șir de întrevederi cu reprezentanți ai Guvernului de la Beijing și provinciei Guizhou.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...