Andrei Năstase a depus la CEC listele de subscripţie cu semnăturile colectate în susţinerea sa

Andrei Nastase – Washington DC – Day 1.1

Grupul de initiativă în susținerea lui Andrei Năstase, candidatul Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală listele de subscripție cu semnăturile a 25.000 de cetățeni din 29 de unități teritorial-administrative, inclusiv municipiile Chișinău și Bălți.

După depunerea actelor, Andrei Năstase a mulțumit oamenilor care au semnat în favoarea sa, dar și membrilor grupului de inițiativă, pentru atitudine cetățenească, și i-a asigurat că își va da toată silința și priceperea ca să câștige bătălia prezidențială.

„Alegerile prezidențiale înseamnă începutul sfârșitului pentru actuala guvernare, coruptă și antipopulară. Nu vom permite ca această guvernare ilegitimă să umilească la nesfârșit cetățenii. Campania electorală abia începe, dar regimul deja a comis o serie de abuzuri”, a menționat Andrei Năstase, subliniind în acest sens utilizarea la greu a resurselor administrative, umflarea listelor electorale cu un milion de suflete moarte, favorizarea de către CEC a candidaților puterii.

„Nu putem lăsa lucrurile să decurgă în asemenea mod, prin urmare vom recurge la acțiuni energice pentru a curma aceste fărădelegi. Mă oblig în fața cetățenilor să fac lumină în cazul furtului secolului, categoric să nu admit ca cetățenii să întoarcă, din puținul pe care îl au, miliardele furate de oligarhi. Voi insista asupra anchetei internaționale și voi aduce în vistieria țării miliardele furate de la popor. Vreau să vă asigur că toți cei care au participat direct sau indirect la jaf, toți acei care au beneficiat de banii poporului vor fi anchetați și judecați. Nimeni, dar absolut nimeni nu va scăpa de exigența legii și voința populară”, a spus Andrei Năstase.

Liderul PPDA a declarat că, în calitate de președinte, va transforma revendicările populare în inițiative legislative, care să asigure o relansare a economiei, pentru a putea da oamenilor pensii și salarii decente; să declanșeze pocedura de reformare a justiției și combatere a corupției mari și mici; de scoatere a instituțiilor anticorupție de sub influență politică, desemnarea unui procuror independent și transformarea CNA în DNA. „Vă asigur – niciun judecător sau procuror corupt, implicat în schemele mafiei criminale, nu va rămâne în sistemul de drept și va fi deferit justiției reformate”, a accentuat Andrei Năstase.

Liderul PPDA a declarat că Președintele Poporului va deveni scutul cetățenilor. „Cred cu tărie în oamenii acestei țări, în cei de acasă și cei din străinătăți. Este marea motivare pentru care mă implic cu toată ființa, cu toată puterea și cu toată convingerea”, a declarat Andrei Năstase.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente