(VIDEO) Polițiști din Șoldănești prinși cu mită, dar păstraţi în funcții

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Au fost prinşi cu mită, dar continuă să lucreze nestingheriţi. Câţiva şefi de diviziuni din cadrul Inspectoratului de poliţie Şoldăneşti continuă să activeze după ce ar fi estorcat mii de euro. În ultimul deceniu, vreo zece poliţişti din raion au fost învinuiţi de corupere pasivă. Centrul Naţional Anticorupţie a informat jurnaliştii de la Impuls TV că majoritatea cauzelor penale au fost expediate în instanţa de judecată, dar nu cunoaște soarta acestora.

În iulie 2010, trei colaboratori ai Comisariatului de poliţie din Şoldăneşti au fost prinşi în flagrant delict în timp ce estorcau o mie de euro de la o femeie din raion. Atunci, denunţătoarea a spus procurorilor anticorupţie că cei trei oameni ai legii au ameninţat-o cu răspundere penală pentru pretinse fapte de trafic de fiinţe umane, scrie anticorupție.md.

La sfârșitul lunii octombrie a aceluiaşi an, bănuiţii au fost trimişi pe banca acuzaţilor. Sergiu Caraman, preşedinte interimar al Judecătoriei Floreşti, unde a fost examinat dosarul, susține că această cauză a fost încetată la 15 octombrie 2015, pe motiv că a intervenit termenul de prescripţie de atragere a persoanei la răspundere penală. Două dintre persoanele vizate în dosar îşi continuă munca în poliţie.

Potrivit informaţiilor făcute publice de serviciul de presă al Procuraturii Generale, în prima jumătate a anului curent, au fost iniţiate 518 dosare penale pentru acte de corupţie. Printre cei vizați sunt 31 de poliţişti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...