Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Contract semnat de şeful CNI,…

Contract semnat de şeful CNI, Anatolie Donciu, cu familia viitoarei nurori

Comisia Naţională de Integritate, prin intermediul şefului acestei instituţii, Anatolie Donciu, a încheiat un contract de asigurare a automobilelor instituţiei cu o firmă administrată de familia viitoarei soţii a fiului său. Alexandru Donciu, angajat al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), este fiul şefului de la CNI, responsabil de verificarea integrităţii funcţionarilor.

Alexandru se află într-o relaţie asumată şi anunţată şi pe reţelele de socializare cu Cornelia Ciumac, angajată a companiei de asigurări „Transelit SA”, care este administrată de fratele Corneliei, Nicolae Ciumac.

La sfârşitul anului 2014, „Transelit” şi Comisia responsabilă de verificarea averilor funcţionarilor publici au încheiat un contract de prestare a serviciilor de asigurare a automobilelor aflate în gestiunea CNI. Pentru serviciile prestate, CNI a plătit aproximativ 50 de mii de lei. Contractul respectiv nu a fost făcut public pe pagina web a instituţiei şi nici la achiziţii publice.

Anatolie Donciu, preşedintele CNI, a refuzat să vorbească cu reporterii ZdG. El ne-a spus să apelăm serviciul de presă al instituţiei. Cei din urmă, însă, ne-au declarat că nu pot obţine un comentariu de la Donciu, care ar fi ocupat.

Contactat telefonic, Nicolae Ciumac, de la „Transelit SA”, ne-a spus iniţial că are câteva minute libere să ne vorbească, însă după ce l-am întrebat despre contractul cu CNI, în special dacă semnarea acestuia se datorează relaţiei surorii sale cu fiul şefului CNI, acesta a declarat că este ocupat şi nu ne mai poate vorbi.

Comisia este un organ colegial, iar deciziile în cadrul ei se iau de comun acord. Reprezentanţii acestei instituţii ne spun că CNI are o comisie responsabilă de achiziţii, dar că membrii acesteia nu au auzit despre această afacere. „Eu nu sunt la curent cu aşa contract. Sunt în comisia de achiziţii a tot ce se procură pentru CNI şi nu ştiu nimic despre astfel de contract, în comisie el nu s-a discutat”, a comentat Leonid Morari, membru CNI. Funcţionarul afirmă că acest contract nu a ajuns pe masa comisiei, aşa cum ar fi logic, dar în acelaşi timp admite că Donciu ar avea dreptul să evite această entitate colegială. „După cum se vede, prin comisie acest contract nici nu a trecut, presupun că conducătorul are dreptul să încheie singur astfel de contracte”, a concis Morari.

Ceilalţi membri ai CNI nu au fost de găsit ca să comenteze situaţia.

Legea permite conducerii instituţiilor publice să semneze contracte cu o singură companie, în cazul în care este vorba de prestări de servicii. Şi suma mică a contractului nu obligă organizarea unei licitaţii. Însă, după cum susţin reprezentanţii societăţii civile, în acest caz ar fi vorba mai mult de partea morală decât de cea legală. „Aici nu poate fi declarat un conflict de interese, deoarece nu există dovezi de legătură, ei nu sunt căsătoriţi. Însă e vorba, totuşi, de integritate, e o problemă morală, nu contează suma, e important gestul, iar noi chiar avem nevoie ca în fruntea acestor instituţii să fie oameni model”, susţine Galina Bostan, de la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC).

Şi reprezentanţii de la Transparency International Moldova, un alt ONG ce combate corupţia şi promovează principiile integrităţii funcţionarilor, ne spun că în acest caz apare latura morală a lucrurilor. „Conducătorul care trebuie să verifice integritatea funcţionarilor publici trebuie în primul rând să fie un exemplu şi să dea dovadă de integritate. Astfel de momente pot apărea, sunt fireşti, dar conducerea acestei instituţii ar trebui să explice, să aibă decizii transparente şi să ofere mai multă claritate în aceste situaţii”, afirmă Iana Spinei de la Transparency International Moldova.

Totodată, experta denunţă legislaţia actuală, care are multe lacune în ceea ce priveşte conflictele de interese, şi spune că se lucrează în comun cu autorităţile pentru a îmbunătăţi legea. Lucrul asupra revizuirea legii a început în septembrie anul trecut, fiind efectuat de un grup interministerial în care intră reprezentanţii autorităţilor publice şi ai societăţii civile.