Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Năstase solicită CEC-ului să respingă…

Năstase solicită CEC-ului să respingă semnăturile depuse de Lupu. Ce replică are președinta Comisiei?

Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, prezent la ședința extraordinară a Comieiei Electorale Centrale de astăzi, s-a arătat revoltat de propunerea președintei CEC, Alina Russu, de a depune listele de semnături colectate. Acesta a calificat „favoarea” drept una ilegală, deoarece programul de depunere a documentelor, adoptat de CEC, este de luni până vineri între orele 9.00-16.00. Liderul PPDA a cerut CEC-ului să-i restituie documentele candidatului PDM, Marian Lupu, pentru că ar fi fost depuse în afara orarului adoptat de Comisie.

Nastase a declarat că vineri, 9 septembrie, grupul nu a putut depune pachetul complet de documente din cauza unor probleme tehnice, iar la solicitarea de a face acest lucru astăzi, 10 septembrie, a primit un răspuns negativ.

Totodată, potrivit, membrului PPDA, Alexandru Suslari, doar după ce membrii PPDA au invocat vineri că grupului de inițiativă în susținerea liderului democrat, Marian Lupu, i-au fost acceptate actele, contrar regulamentului, sâmbătă, 3 septembrie,  reprezentanții CEC le-au permis să se prezinte astăzi ca să prezinte listele de semnături.

Deși s-a prezentat astăzi la CEC cu întreg setul de acte pregătit, Andrei Năstase le-a declarat membrilor Comisiei că nu le va depune, deoarece asemenea exercițiu ar fi o ilegalitate pentru că „primirea înregistării la CEC sunt alte zile”.

Astăzi este data de 10 septembrie, sâmbătă. CEC nu poate face un asemenea exercițiu, cum nu o putea face nici Marian Lupu. Solicităm să restituie documentele acestui candidat. Dosarul îl vom depune în termenul stabilit, până la data de 29 septembrie și în zilele de luni până vineri, de la ora 9:00 la 16:00”, a declarat Andrei Năstase.

Regulamentul CEC prevede că „pri­mi­rea docu­men­te­lor, depuse de soli­ci­tanţi în vede­rea înre­gis­tră­rii în cali­tate de can­di­daţi la fun­cţia de Pre­șe­dinte al Repu­bli­cii Mol­dova se va efec­tua după înche­ie­rea acti­vi­tă­ții gru­pu­lui de ini­ția­tivă de colec­tare a cel puțin 15 mii de sem­nă­turi și până la data de 29 sep­tem­brie 2016, pe adresa: muni­ci­piul Chi­şi­nău, str. V. Alec­san­dri, nr.119, bir.202, de luni până vineri, între orele între orele 9.00 – 16.00 și în ziua de 29 sep­tem­brie, între orele 9.00 – 17.00.”

La rândul ei, președinta CEC, Alina Russu, a replicat reprezentnaților PPDA că orice candidat are posibilitatea să prezinte listele de semnături în ziua în care finalizează colectarea acestora, dacă instituția are stabilit un program de activitate.

„Astfel cum am stabilit, atât în hotărârea CEC, cât și în oricare hotărâre individuală, a fost stabilit termenul când se încheie procedura de prezentare a documentelor în vederea examinării înregistrării candidatului la funcția de președinte al R. Moldova. Respectiv, din momentul încheierii activității grupului de inițiativă, acesta este în drept, dacă CEC are program de activitate, să vină să depună asemenea documente. Astăzi avem program în baza dispoziției președintelui CEC, respectiv le-am permis să vină să depună actele”, a declarat Alina Russu după ședința CEC.