Proteste de amploare programate la Chişinău

Un miting de protest, la care sunt aşteptaţi mii de locuitori ai republicii, va fi organizat astăzi cu începere de la 13:00, în scuarul Catedralei din capitală, de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” .

În cadrul acţiunii de protest, manifestanţii vor solicita restituirea miliardului furat de la BEM, Banca Socială şi Unibank, demisia conducerii Procuraturii, Comisiei Naţionale de Integritate, Curţii Supreme de Justiţie, Curţii de Apel, Consiliului Concurenţei şi Serviciului Vamal şi iniţierea procesului de reformare a acestor instituţii.

Mai mult, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei marcată astăzi, participanţii la această manifestaţie vor cere guvernanţilor să renunţe la monopolizarea instituţiilor media şi să fie încetate atacurile nedemocratice asupra libertăţii presei.

„Protestul preconizat pentru 3 mai ar trebui să constituie o nouă Mare Adunare Naţională. Doar uniţi, doar solidari, doar prin proteste a zeci şi sute de mii de oameni ne mai putem salva ţara şi calea europeană. Moldova se află în captivitatea unui regim criminal, preocupat de strangularea democraţiei şi a statului de drept, devalizarea financiară a ţării şi a cetăţenilor”, a declarat avocatul Andrei Năstase, membru al Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”.

„Să deşteptăm Moldova! Este important ca cetăţenii să înţeleagă că nu integrarea europeană este cea care produce probleme, ci cei care au încălecat acest căluţ al integrării europene”, a declarat un alt membru al Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”, Igor Boţan.

Decizia de a organiza un nou miting a fost luată după ce revendicările înaintate la protestul de amploare din 5 aprilie, organizat de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” , nu au fost luate în calcul de autorităţi.

La acţiunea preconizată pentru astăzi şi-a anunţat participarea şi membrii şi susţinătorii Mişcării civice “Tinerii Moldovei”, care urmează să se alăture protestatarilor, după ce se vor aduna la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi apoi vor merge grupaţi spre Catedrala Metropolitană.

De asemenea, acţiunea de protest de la Chişinău va fi susţinută şi de diaspora noastră din mai multe state europene, cum ar fi Italia, Franța, Germania, Grecia sau Spania.

Reamintim că pe 5 aprilie, mii de oameni au ieșit în stradă, indignaţi de furturile din sistemul bancar, de corupţia din justiţie, dar şi de faptul că vinovaţii de violenţele din 7 aprilie 2009 nu au fost încă pedepsiţi.

Atunci manifestanţii au adoptat o rezoluţie prin care au cerut autorităţilor să investigheze cât mai rapid jaful băncilor, să returneze resursele financiare furate, să depolitizeze justiţia şi să adopte măsuri urgente de deconspirare a proprietarilor mass-media. Niciuna dintre aceste revendicări nu au fost luate în calcul de autorităţi.

Atunci, cei circa 4500 de manifestanţii au scandat ,,Rușine, rușine, rușine să vă fie!”, ,,Unire”, ,,Parlament la București”, ş.a.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.