15 zile o comisie de anchetă va examina situaţia de pe piaţa valutară!

O comisie formată din nouă deputaţi va elucida situaţia de pe piaţa valutară și situația de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Comisia are la dispoziție 15 zile pentru a desfășura audierile, iar ulterior va prezenta un raport în plenul Parlamentului.

Parlamentul a aprobat astăzi o hotărâre privind crearea unei comisii de anchetă respective.

Astfel, comisia de anchetă va fi constituită din nouă membri, câte doi deputaţi de la PSRM, PDM, PLDM, PCRM şi un deputat de la PL.

Din comisie fac parte:

Igor Dodon şi Vladimir Golovatiuc (PSRM)

Marcel Răducan şi Sergiu Sîrbu (PD)

Oleg Reidman şi Anatol Zagorodnîi (PCRM)

Ştefan Creangă şi George Mocanu (PLDM)

Iurie Chirinciuc (PL)

Președinte al comisiei va fi Marcel Răducan, PDM, vicepreședinte al comisiei va fi Oleg Reidman, PCRM, iar secretar a fost ales George Mocanu, PLDM.

Reamintim că inițiativa de a forma o comisie pentru elucidarea situației pe piața financiară, cazul BEM, Banca Socială și Unibank, îi aparţine PSRM. La şedinţa anterioară a Parlamentului, această iniţiativă a fost susţinută de Partidul Comuniștilor și Partidul Liberal.

De notat că în ultima perioada piaţa valutară din Moldova a fost perturbată, leul moldovenesc s-a depreciat masiv în comparație cu principalele valute de referință. Astfel, BNM a stabilit pentru începutul săptămânii curente un curs de 24,01 de lei pentru un euro și de 20,99 de lei pentru un dolar.

Ulterior, la finele săptămânii,după intervenţia Băncii Naționale a Moldovei, două zile consecutiv, a fost anunțată o apreciere a leului față de principalele valute de referință. Astăzi, un euro este tranzacțioant cu 22 lei și 99 bani, iar un dolar SUA cu 20 de lei și 18 bani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.