Real Madrid și Atletico nu vor mai putea cumpăra jucători

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia de Apel a FIFA a respins recursul lui Real Madrid și Atletico Madrid, echipe sancționate în luna ianuarie pentru nereguli la transferurile de minori. Ambele cluburi au acum un termen de cinci zile să apeleze la ultima instanță: Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Apoi, sancțiunea devine efectivă, scrie cotidianul AS, iar dacă recursul le va fi acceptat la TAS, vor putea transfera din nou, dar doar până în momentul în care Curtea de Arbitraj Sportiv va da o decizie. În mod normal, TAS soluționează cazurile cam în trei luni, în medie. Dacă vor pierde și la TAS, Real Madrid și Atletico nu vor putea face transferuri în tot anul 2017.

FIFA le-a comunicat pe 14 ianuarie celor două cluburi madrilene că nu vor putea efectua transferuri în următoarele două perioade de mercato. Comisia de Disciplină a fost fermă: „Au fost sancționate cluburile spaniole Atletico și Real Madrid pentru încălcarea regulamentului privind transferurilor și înregistrarea jucătorilor sub 18 ani. S-a constatat că ambele cluburi au încălcat mai multe dispoziții cu privire la aceste transferuri”.

În afara sancțiunii cu interdicția la transferuri, FIFA a amendat ambele două cluburi: Atletico a plătit o amendă de 822.000 de euro, iar Real Madrid una de 328.000 de euro.

Ambele grupări au făcut recurs, dar astăzi acesta le-a fost respins. Odată ce acestea se vor adresa TAS, sentința se suspendă din nou, până la acordarea unei decizii definitive.

Șansele celor două grupări sunt aproape nule, însă, întrucât TAS nu a anulat niciodată o decizie a FIFA în privința transferurilor de minori. Barcelona e ultimul exemplu. După ce și-a epuizat toate căile de atac, Barcelona a efectuat sancțiunea, având interdicție la transferuri timp de două perioade de mercato.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...