Pesta porcină africană la hotarul Moldovei. Guvernul se mobilizează pentru a evita riscul introducerii în ţară

Guvernul de la Chișinău se mobilizează de urgență pentru a evita riscul introducerii în ţară a cărnii contaminate cu virusul de Pestă Porcină Africană (PPA). Aceasta după ce în țara vecină, Ucraina, situația devine tot mai alarmantă.

Potrivit informațiilor oficiale, numai în luna august autoritățile ucrainene au notificat 16 focare noi de contaminare cu această pestă porcină, ceea ce reprezintă circa 45% din totalul focarelor înregistrate în Ucraina. Ultimele focare noi sunt localizate în vecinătatea Republicii Moldova, iar riscul pentru noi acum este ca această pestă porcină să ajungă și în țara noastră, prin introducerea cărnii contaminate cu virusul PPA”, a declarat miercuri, 7 septembrie, prim-ministrul Pavel Filip.

În acest context, premierul a solicitat Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și celorlalte autorități cu atribuții la frontiera – Serviciul Vamal, Poliţia de Frontieră, Ministerul Afacerilor Interne să întreprindă de urgență acțiuni pentru a evita riscul introducerii în ţară a cărnii contaminate cu virusul PPA.

Totodată, Pavel Filip a dispus convocarea ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale pentru aprobarea unui Plan de măsuri prin care să fie prevenită introducerea pestei porcine pe teritoriul Republicii Moldova.

Măsurile respective urmează să fie coordonate cu partea ucraineană, pentru a avea o comunicare cât mai bună pe acest subiect și pentru a aduce la cunoștința oamenilor care traversează frontiera restricțiile temporare care vor fi impuse.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.