Persoanele din internatele psihoneurologice: fără acte de identitate şi fără drepturi
Persoanele plasate în internatele psihoneurologice sunt lipsite de drepturi, abuzate de personal sau de alţi beneficiari, iar o parte dintre ele nu deţin acte de identitate. În timp ce reprezentanţii instituţiilor de stat dau vina pe lipsa resurselor financiare pentru efectuarea reformelor necesare în internate, experţii în drepturile omului afirmă că acesta nu poate fi un argument.
Pe 23 aprilie Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi a organizat o masă rotundă – „Implementarea art.12 (Egalitatea în faţa legii) a Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi de către Republica Moldova”. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai societăţii civile, ai Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei. Reprezentantul Ministerului Justiţiei a lipsit, deşi, conform organizatorilor, acesta şi-a confirmat, anterior, participarea.
Anual, circa 250 de persoane sunt lipsite de capacitate de exerciţiu
La eveniment, au fost prezentate recomandările Comitetului ONU cu privire la implementarea art. 12 al Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CDPD). R. Moldova a ratificat acest tratat pe 9 iulie 2010. „Convenţia ONU, când vorbeşte despre persoanele cu dizabilităţi, nu face diferenţiere de tipul de dizabilitate: motorie, senzorială sau mintală. Deci, persoanele cu dizabilităţi sunt egale în faţa legii”, punctează Vitalie Meşter, director executiv al Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi (CAJPD). Totodată, potrivit lui, „nu dizabilitatea constituie o problemă în incluziunea socială a persoanelor respective, ci atitudinea societăţii faţă de persoanele cu dizabilităţi”.
De regulă, afirmarea dizabilităţii mintale privează persoana respectivă de orice drept, inclusiv cel juridic, ca urmare, aceasta nu poate să participe la alegeri electorale şi nici să depună o cerere de chemare în judecată, cum ar fi în cazul Elenei Voronina (despre care ZdG a scris anterior), declarată inaptă mintal încă în 2007 şi care nu-şi poate recăpăta capacitatea de exerciţiu nici până în prezent. „Statul, instituind un mecanism de lipsire a persoanei fizice de capacitatea sa juridică (art. 24 din Codul Civil (Declararea incapacităţii persoanei fizice), n.r.), n-a asigurat totodată şi un mecanism ca persoana să-şi redobândească acest drept prin acţiuni proprii”, explică Vitalie Meşter. „Anual, circa 250 de persoane sunt lipsite de capacitate de exerciţiu, fiind astfel lipsite de toate drepturile: de a alege sau de a lua decizii”, afirmă Tatiana Zatîc, şefa Direcţiei asistenţă medicală primară din cadrul Ministerului Sănătăţii.
10% din persoanele plasate în internate nu au acte de identitate
Ion Cibotărică, director de program advocacy şi politici publice al CAJDP, a prezentat raportul „Respectarea drepturilor persoanelor declarate incapabile aflate în internatele psihoneurologice din Republica Moldova”. Studiul a fost realizat în perioada noiembrie 2013-august 2014. Au avut loc vizite de monitorizare la internatele psihoneurologice din s. Cocieri (Dubăsari), s. Brânzeni (Edineţ), s. Bădiceni (Soroca) şi mun. Bălţi. În total, au fost intervievate 68 de persoane (39 de femei şi 29 de bărbaţi). Interviurile au fost realizate doar cu persoanele plasate în secţiile cu un nivel mai înalt de independenţă. Nu au fost vizitate secţiile cu „regim închis”.
În urma studiului, s-a depistat că 10% din persoanele plasate în internate nu au acte de identitate. Respectiv, din punctul de vedere al legii, acestea nu există. Drept rezultat, ele nu au acces la servicii medicale, iar, dacă ar dispărea, nimeni nu ar remarca absenţa lor. „În această categorie se încadrează, de regulă, persoanele care sunt plasate în internate deja de zeci de ani. Acestea au ajuns aici direct de la casa de copii, iar actele lor nu au fost perfectate”, afirmă Ion Cibotărică. Lilia Levinţa, reprezentanta MMPSF, recunoaşte că „mulţi beneficiari ai internatelor nu au acte de identitate, decât, poate, nişte fişe care au fost eliberate în anii ’40-’50, care, în prezent, nu mai au nicio valoare”. Aceasta susţine că perfectarea actelor de identitate intră în obligaţiile administraţiei internatelor, care, în prezent, lucrează la acest capitol.
„Noi investim efort în îmbunătăţirea a ceea ce nu trebuie să existe”
În internatele psihoneurologice pentru adulţi sunt plasate aproximativ 1640 de persoane, dintre care circa 27% sunt declarate incapabile. În rest, sunt persoane cu dizabilităţi mintale, dar care şi-au păstrat capacitatea de exerciţiu. Motivul pentru care acestea se află în instituţiile date – nu au unde pleca. Astfel, 8 din 68 de intervievaţi susţin că se află în internat la propria lor iniţiativă, 23 – că s-au aflat în internate pentru copii şi, la împlinirea vârstei de 18 ani, au fost transferaţi la internatele pentru adulţi. 21 de persoane au fost plasate în aceste instituţii de către rude, iar 8 persoane afirmă că au fost plasate prin înşelăciune. Dintre toţi, doar 16 au menţionat că şi-au dat consimţământul să fie internate.
Respectiv, „majoritatea persoanelor plasate în internate se află acolo împotriva voinţei lor”, conchide Ion Cibotărică.
„Orice caz de instituţionalizare încalcă dreptul de trai în comunitate. Existenţa acestor instituţii (internatele psihoneurologice, n.r.) este ilegală. Noi investim efort în îmbunătăţirea a ceea ce nu trebuie să existe”, punctează Arcadie Astrahan, consultant în domeniul Drepturilor Omului, Sănătate şi Dizabilităţi, PNUD. În acest context, Tatiana Zatîc, şefa Direcţiei asistenţă medicală primară din cadrul Ministerului Sănătăţii, susţine că, în noiembrie 2014, „a fost lansat un proiect care prevede descentralizarea acordării asistenţei medicale şi direcţionarea tuturor activităţilor la nivel de comunitate”.
Urmează să fie create patru centre, model care, ulterior, va fi preluat în toate raioanele ţării. În plus, „se realizează descentralizarea asistenţei medicale spitaliceşti. Persoanele nu vor fi internate obligatoriu în Spitalul Clinic de Psihiatrie, ci în spitalele cu profil general, la locul de trai al pacientului, după care acesta va fi preluat de centrul comunitar de sănătate”, explică reprezentanta MS. Pe parcursul ultimilor trei ani, au fost dezinstituţionalizate 36 de persoane (din 1640), care au fost integrate fie în familia biologică, cu servicii de suport, fie în locuinţă protejată (în acest caz, persoanele îşi gestionează de sine stătător banii, timpul etc.).
Lipsa resurselor financiare nu este un argument
Făcând o concluzie a raportului, Ion Cibotărică a menţionat că lipseşte un mecanism cu privire la înaintarea plângerilor din partea persoanelor aflate în internatele psihoneurologice, asta în timp ce multe dintre persoanele respective au semnalat practici de aplicare a pedepselor din partea lucrătorilor internatelor şi abuzuri din partea altor beneficiari; nu sunt aplicate proceduri de a lua consimţământul beneficiarului la aplicarea tratamentului medical, dar şi la plasarea lui în internat; persoanele din internate nu sunt informate referitor la drepturile de care dispun atât în cadrul internatului, cât şi în raport cu rudele, dreptul la proprietate, moştenire etc. În acest context, majoritatea persoanelor plasate în internate nu ştiu dacă deţin o proprietate, iar fiecare al patrulea dintre intervievaţi susţine că proprietatea lui a fost vândută la preţuri de nimic.
În acest context, directorul de program advocacy şi politici publice al CAJDP susţine că „situaţia din internate depinde, în mare măsură, de administraţie. Cu toate că există regulamentul-cadru privind funcţionarea internatelor psihoneurologice, el nu este respectat. Acesta trebuie să fie completat şi ajustat la standardele internaţionale privind persoanele cu dizabilităţi, dar şi să fie elaborate standarde minime de calitate pentru instituţiile respective”. Reprezentanţii celor două ministere (MS şi MMPSF) au accentuat că reformele se fac cu paşi mici, pentru că e nevoie de finanţare. În replică, Arcadie Astrahan a punctat următoarele: „Lipsa resurselor financiare nu este un argument. Sistemul judiciar este unul foarte scump, mai ales după majorarea salariilor judecătorilor. Nu ne închipuim să se aducă drept argument că nu avem atâtea milioane să menţinem judecătoriile. În schimb, când vorbim despre servicii pentru persoanele cu dizabilităţi, apare argumentul că acestea necesită bani”.
