icon

Intrevedere a Premierului Pavel Filip cu Ambasadoarea Republicii Finlanda în Republica Moldova, Paivi Pohjanheimo

05-09-2016 17:14
932

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadoarea Republicii Finlanda în Republica Moldova, Paivi Pohjanheimo. Dialogul purtat a vizat realizările obţinute în cadrul cooperării moldo-finlandeze şi posibilităţile de aprofundare a relaţiilor bilaterale.

 

Şeful Cabinetului de miniştri a apreciat în mod deosebit deschiderea autorităţilor de la Helsinki pentru intensificarea dialogul politic bilateral cu Republica Moldova şi a mulţumit pentru asistenţa tehnică oferită de Finlanda prin intermediul Fondului pentru Cooperare Locală. De asemenea, Pavel Filip a exprimat interesul pentru organizarea întrevederilor la nivelul conducerii statului, dar şi pentru intensificarea colaborării în cadrul organizaţiilor internaţionale. 

 

La rândul său, Ambasadorul Republicii Finlanda în Republica Moldova, a încurajat Guvernul de la Chişinău să continue implementarea agendei de reforme prioritare şi să avanseze pe calea integrării europene. Totodată, Paivi Pohjanheimo a vorbit despre deschiderea Republicii Finlanda de a oferi asistenţă şi expertiză pentru autorităţile Republicii Moldova în domenii precum serviciul vamal şi lupta anticorupţie.

 

Oficialii au avut un schimb de opinii privind relaţiile comercial-economice între cele două state, sporirea volumului de investiţii a companiilor finlandeze în economia Republicii Moldova, precum şi soluţionarea problemei transnistrene.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30