Norocul lui Brega
Trustia, elegii politikoase
Presa mondială scrie că în Coreea de Nord a fost executat vicepremierul pentru educația comunistă Kim Yong-Jin, pentru că ațipise în timpul unei ședințe convocate de tătucul imberb al coreenilor nordici, Kim Jong-Un, exact în momentul când acesta își formula gândurile sale geniale și prețioasele indicații jucheiste. Până la urmă s-a dovedit că lipsa de respect față de liderul și salvatorul rasei coreene nu era singura crimă a înaltului funcționar, el mai fiind un dușman ascuns, un agitator antirevoluționar, anticomunist, manifestând scepticism față de viitorul luminos al omenirii în general și al poporului coreean în particular. Așa că și-a meritat pe deplin soarta. Am putea spune chiar că Kim Jon-Un a fost prea blând cu el.
Acum stau și mă gândesc pentru ce motive El Coordonatore ar putea să-l execute în mod similar pe vicepremierul Gherghe Brega sau pe ministrul educației Corina Fusu. În orice caz, nu pentru somn. Așa că nu e totul chiar atât de rău la noi cum prezintă lucrurile opoziția antioligarhică cârtitoare. Dar, totuși, atenție pe cine îl vom alege președinte.
Al vostru planturost, sifonagiu, Ion Buraga
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an
România și R. Moldova se CONECTEAZĂ prin „Aventură fără graniță. Educație prin teatru și film”. Chișinăul găzduiește un nou eveniment finanțat prin intermediul DDRM
FOTO // NATO a donat Armatei Naționale echipamente medicale în valoare de 700 000 de euro: Trusele, repartizate în unitățile militare