După căsătoria cu Agatha Grigorescu, în 1928, s-a stabilit, începând din 1933, în Bucureşti. Bolnav fiind, nu profesa avocatura, deşi era înscris, din 1911, în baroul din Bacău. A fost învăţător, profesor suplinitor, ajutor de contabil, funcţionar, consilier cultural, bibliotecar, copist la Ministerul Instrucţiunii Publice (din 1916), precum şi funcţionar la Ministerul Muncii în perioada 1916-1921, după care a demisionat din cauza bolii.

În anul 1915 a editat, în colaborare, revista „Orizonturi noi'' din Bacău, iar mai târziu, din 1925, a devenit director al revistei „Ateneul cultural''.

A debutat la 30 martie 1899, la vârsta de 18 ani, în revista„Literatorul'' a lui Al. Macedonski cu poezia „Şi toate'', scrisă cu un an înainte şi semnată V. George. Între anii 1903-1904 a frecventat cenaclul lui Macedonski, unde a citit pentru prima oară poeziile „Plumb'' (1903) şi „Nervi de toamnă'' (1904).

Editorial a debutat cu volumul „Plumb'' (1916), pentru care a obţinut Premiul Ministerului Artelor în 1923. A continuat cu volumele: „Scântei galbene'' (1926), „Bucăţi de noapte'' (proză, 1926), „Cu voi...'' (1930), „Comedii în fond'' (1936), „Stanţe burgheze'' (1946). George Bacovia ne-a lăsat bine-cunoscutele poezii „Decembre'', „Lacustră'', „Cuptor'', „Nervi de primăvară'', „Nervi de toamnă'',„Amurg violet'', „Alb'', „Vocale'', „Marş funebru'' ş.a.

Stilul poetic original, tonalitatea distinctă a versurilor sale, care creează aşa-numita atmosferă bacoviană, de o copleşitoare dezolare, limbajul precis, tăios, sobru, ironic uneori, l-au impus pe Bacovia în rândul simboliştilor, el depăşindu-şi epoca, fiind considerat, de fapt, unul dintre marii precursori ai poeziei române moderne. 

George Bacovia a murit la 22 mai 1957, în locuinţa sa din Bucureşti.