ZITY MALL ar putea să nu mai fie ZITY? AGEPI le-a refuzat celor de la ZORILE înregistrarea mărcii

13062335_953403848111600_4582590614525047362_n

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a decis să respingă cererea de înregistrare a mărcii ZITY companiei ZORILE deoarece aceasta ar fi similară cu alte două mărci, una internațională și una națională, deja înregistrate de instituție.

Potrivit deciziei remise de AGEPI, marca solicitată de cei de la ZITY MALL ar fi similară în primul caz cu marca internațională a celor de la „CITI” care este una dintre cele mai importante instituții financiare din lume, cu sediul la New York, și are o tradiție de peste 200 de ani. Instituția deservește peste 200 de milioane de clienți în 160 de țări din lume.

În cel de al doilea caz este similară cu marca națională înregistrată de Călin Vieru în 2004 „CITY” și care este denumirea localului de agrement situat în centrul Capitalei.

De menționat că, compania Zorile a depus din 7 iulie 2015 o cerere pentru înregistrarea brandului ZITY pentru clasa 35 – publicitate; gestiunea afacerilor comerciale; administrarea comercială; lucrări de birou și pentru clasa 36 – asigurări; afaceri financiare; afaceri monetare; afaceri imobiliare.

 

zity

În decizia de respingere a întregistrării mărcii, AGEPI își motivează acțiunile astfel: este identică ori similară cu o marcă anterioară şi, din cauza identităţii ori similitudinii produselor şi/sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există riscul de confuzie pentru consumator, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.

Potrivit recomandărilor enumerate de AGEPI, întreprinderea ZORILE ar urma în termen de două luni de la data primirii avizului:

– să depună o contestaţie la avizul de refuz provizoriu cu prezentarea argumentelor în favoarea înregistrării mărcii, inclusiv să prezinte o scrisoare, care confirmă acordul titularilor drepturilor anterioare opuse de a înregistra semnul solicitat;

– să retragă cererea, inclusiv pentru una sau mai multe clase de servicii, ţinând cont că după expirarea termenului indicat va fi adoptată decizia cu privire la prezenta cerere de înregistrare a mărcii.

Reamintim că la începutul acestui an, anunțam despre faptul că, compania Zorile construiește un mall cu o suprafață de câteva mii de metri pătrați în sectorul Buiucani al Capitalei. Acesta urmează să fie dat în exploatare în luna decembrie 2016. Potrivit unei broșuri de prezenatre, Zity Mall va prezenta o nouă destinaţie în Chişinău pentru vânzările cu amănuntul, divertisment şi desfătare culinară, aducând în vizorul vizitatorilor o experienţă inedită. Vezi aici cum va arată în interior și în exterior Zity Mall.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente