Societățile pe acțiuni Red-Nord și Red Nord-Vest, în care statul este acționar, vor fi reorganizate după modelul european. În urma reorganizării prin dezmembrare, Red-Nord și Red Nord-Vest se vor transforma în întreprinderi de distribuție.
Iar în calitate de furnizor a energiei electrice va fi creată SA ”Furnizarea Nord”.
Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a menţionat la un atelier de lucru în domeniul energetic, că prin reorganizarea întreprinderilor sectorului energetic urmeazî să crească randamentul lor economic și să ridice calitatea serviciilor prestate clienților.
Totodată, reorganizarea întreprinderilor antrenate în procesul de distribuire și furnizare a energiei electrice, se înscrie și în obligațiunile Republicii Moldova asumate în cadrul diferitor organisme și convenții internaționale, precum și cerințelor Acquis-ului Comunitar.
În procesul de elaborare și implementare a proiectului de reorganizare a întreprinderilor respective a fost studiată și consultată atât experiența partenerilor occidentali, cât și cadrul legislativ național.
Moldova.ORG precizează că Republica Moldova s-a angajat să implementeze prevederile Pachetului Energetic II, ce prevede liberalizarea pieţei energetice.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2015 una şi aceeaşi companie nu poate fi furnizor şi distribuitor de energie electrică concomitent. Prin o atare procedură a trecut şi compania RED Union Fenosa, care urmează să se specializeze pe furnizarea energiei electrice, iar o nouă companie – Gas Natural Fenosa Furnizare Energie – pe distribuirea către consumători.