„Presa aservită dezinformează și manipulează”; PAS și PPDA vor avea candidat comun la prezidențiale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) vor desemna un candidat comun la prezidențiale, conform angajamentului anunțat anterior.

Cele două partide vor alege candidatul comun, dintre Maia Sandu și Andrei Năstase, la sfârșitul lunii septembrie. Precizarea vine din partea PAS, care spune că presa aservită dezinformează și manipulează acest subiect.

„Deoarece presa aservită dezinformează și manipulează, reiterăm că PAS își menține angajamentul asumat de a desemna un candidat comun. Așa cum am anunțat anterior, decizia va fi luată la sfârșitul lunii septembrie. Până atunci fiecare candidat colectează semnături pentru a se înregistra în cursa electorală”, spun reprezentanții PAS.

Anterior, și membrii PPDA au anunțat că vor respecta angajamentul asumat și vor desemna un candidat comun pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent.

Astăzi, PAS și PPDA au constituit grupurile de inițiativă în susținerea candidatului Maia Sandu și, respectiv, Andrei Năstase, la funcția de președinte. Cele două formațiuni au depus documentele necesare la Comisia Electorală Centrală în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă care vor colecta semnături în susţinerea candidaților desemnați.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...