Buldozerele au dărâmat pe parcursul nopţii 97 de imobile ilegale în Moscova. Unele aveau trei etaje// VIDEO

O nouă rundă de demolări nocturne a avut duminică noaptea la Moscova. 97 de imobile ridicate ilegal în diferite regiuni ale oraşului Moscova au fost demolate cu buldozere. Unele din construcţii avea trei etaje, iar pentru dărâmarea acestora au fost antrenate câte 20 de unităţi de tehnică.

Presa la Moscova scrie că, în total, urmau să fie demolate 107 de imobile, care au fost construite fără acordul autorităţilor. 27 de proprietari nu au aşteptat să vină buldozerele şi le-au demolat cu forţe proprii.

În toate cazurile era vorba de chioşcuri, care au funcţionat ilegal peste 10 ani sau chiar de locuinţe sau centre comerciale. Astfel, într-un caz tehnica a demolat centrul comercial „Elektron” cu trei etaje. Iar în regiunea unei staţii de metrou, au fost demolate patru obiective cu suprafaţa de trei mii de metri pătraţi. Acolo au lucrat 20 de camioane şi 30 de buldozere.

“Oraşul nu a oferit autorizaţie pentru ridicarea acestor clădiri. Multe dintre acestea prezintă pericol fiind în apropiere de staţiile de metrou”, au declarat autorităţile.

demolari

În luna februarie, în Moscova au avut loc primele demolări, care  au provocat proteste şi conflicte din partea proprietarilor. De această dată, oamenii au acceptat dărâmarea clădirilor, pentru că autorităţile le-au promis despăgubiri. Pentru fiecare metru pătrat, aceştia vor primi în jur de 50 de mii de ruble ruseşti.

[youtube id=”ytNvIE0Gsyk” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.