Consilierul președintelui Timofti reacționează la declarațiile lui Pettit: „Poți rupe foile, dar nu și pe cele din istorie”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consilier prezidențial Aurelia Peru a venit cu o reacție după declarațiile ambasadorului SUA la Chișinău, James Pettit, potrivit cărora Republica Moldova nu este România, ci trebuie să rămână un stat suveran și independent.

Potrivit consilierului prezidențial la Aparatul Președintelui Republicii, declarația lui Pettit este „puțin neașteptată”, însă preşedinţia nu va încerca să afle dacă ambasadorul și-a exprimat opinia personală sau oficială.

„Puțin neașteptată, declarația Excelenței sale, domnului Ambasador al SUA, James Pettit, a generat reacția mai multor lideri politici. Subiectul Unirii, după 90 încoace, niciodată nu a dispărut din agenda dezideratelor unor activiști și actori politici. Fiind unul de o vulnerabilitate emblematică, cu inepuizabilă tentă electorală, ar fi de neconceput, dacă șeful statului, care a jurat pe Constituția țării, ce-i consfințește prin Art. 1 ”statutul de stat suveran și independent, unitar și indivizibil”, să intervină în aceste fluxuri de replicii și opinii”, se arată într-un mesaj al consilierului prezidențial.

„Nu insinuăm că afirmația Excelenței sale ar constitui un amestec în treburile interne ale Republicii Moldova. Nici nu vom încerca să constatăm dacă este expusă public o opinia personală sau oficială. Axiomatic: nu poți să faci politică și să ieși din ea, precum și faptul că ”în politică nu există prieteni, ci doar prieteni politici” (T. Maiorescu). Dar nici nu e cazul de transformat aceste etalări de poziții și opinii într-o cursă de cai troieni. Și alte personalități politice, șefi de state și-au făcut publică de nenumărate ori, în special în contextul competițiilor electorale – opțiunea față de perspectiva relațiilor dintre Republica Moldova și România. Poți rupe foile, dar nu și pe cele din istorie. Cel mai important însă, înainte de a face istorie, de a recroi frontiere să se confrunte opțiuni, opinii, dar nu forțe. E legea de fier a democrațiilor occidentale. Să încercăm să ne raliem la ele”, se mai arată î mesajul Aureliei Peru.

Pettit declarase anterior că Unirea Republicii Moldova cu România pentru ca țara noastră să fie integrată în Uniunea Europeană nu este o alegere practică şi nu va îmbunătăţii situaţia românilor de aici.

„Consider că este foarte important și aceasta, desigur, este politica noastră, cred că și politica de aici. Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni,” a declarat James Pettit, ambasadorul SUA în Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...