16:16:32 23.04.2024
Stiri

România va ajuta R. Moldova să-și MODERNIZEZE sistemul energetic

Economie 25.08.2016 16:00 Vizualizări1648 Autor: Ziarul National
România va ajuta R. Moldova să-și MODERNIZEZE sistemul energetic


România va susține Republica Moldova în modernizarea sistemului energetic național. Implementarea proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România au fost discutate, astăzi, la Chișinău, de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, cu ministrul Energiei al României, Victor Vlad Grigorescu.

În cadrul discuțiilor, Octavian Calmîc și Victor Grigorescu au apreciat evoluțiile din ultima perioadă de timp în direcția respectivă, în special după reuniunile Grupului comun de lucru în domeniul energiei din cadrul Comisiei interguvernamentale România – Republica Moldova, când au fost stabilite obiective concrete de implementare a proiectelor de interconexiune.

În context, cei doi miniștri au menționat că un pas important în realizarea celor două proiecte de interconexiune este semnare acordurilor de cooperare între „Moldelectrica” și „Transelectrica” în domeniul energiei electrice, care presupune lucrări de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii în sectorul energiei electrice din Republica Moldova, acordarea de asistență tehnică prin punerea la dispoziție de experți și specialiști de înaltă calificare, precum și dintre companiile „Transgaz” S.A. și „Vestmoldtransgaz” în domeniul interconectării de gaze naturale.

Miniștrii Octavian Calmîc și Victor Grigorescu au convenit ca în timpul apropiat să fie elaborat un plan comun, care ar include mai multe activități bilaterale de cooperare în domeniul energetic, inclusiv prin inițierea unor proiecte investiționale în sistemul energetic al Republicii Moldova cu participarea companiilor din România.

Ministrul Grigorescu a menționat că România va susține eforturile Republicii Moldova în modernizarea și crearea unui sistem energetic eficient, care să corespundă standardelor europene.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md