„Avem o cifră oficială, care este de trei milioane 227, şi CEC-ul aşa şi o să spună, cifra asta oficială de unde o luăm? din registrul de stat al populaţiei care acum numără până la patru milioane circa şi atunci legal, moldoveneşte, este totul ok, dar pe de altă parte această cifră oficială prezentată de CEC, de autoritatea care se ocupă de alegeri, nu corespunde realităţii. Şi atunci întrebarea nu ştiu, este retorică sau nu, mergem la alegeri ca să numărăm ce? Deci, avem alegători mai mulţi ca populaţie, ceea ce în natură nu poate exista de principiu”, a declarat analistul politic Victor Ciobanu.

„Noi asistăm acum la pregătirea celei mai mari fraude electorale din istoria Republicii Moldova. Bandiţii aceştia se joacă cu focul, deci ei au aprins fitilul. Ar trebui cumva să-l taie, pentru că o să fie o explozie socială nemaipomenită. Este imposibil, este inadmisibil ca timp de zece ani populaţia Republicii Moldova să crească cu un milion, când este foarte clar că noi suntem codaşii lumii la natalitate”, consideră membrul Platformei Demnitate şi Adevăr Vasile Năstase.

„Principalul instrument de fraudare este următorul: înainte de alegeri, aşa cum e acum, se declară un număr exagerat de alegători, respectiv trebuie să fie şi numărul de buletine, fiind că codul electoral spune că numărul de buletine trebuie să fie egal cu numărul de alegători în liste, iată în 2014 s-au făcut 315 mii de buletine în plus, e destul al două secţii de votare să fie două buletine în plus, ai pus ştampila, şi mai ales că anul trecut şi în 2014 le înghiţeau şi deţinuţii pe la Soroca”, spune fostul membru al CEC Ştefan Urâtu.

Invitaţii emisiunii au mai spus că autorităţile nu sunt interesate să reducă numărul fraudelor la alegeri.

„Impresia mea este că guvernarea deja nu o să facă regulă în aceste liste, deci să fim conştienţi că la alegeri vom merge cu această cifră de trei milioane 327, care este oficială, o să vedeţi explicaţiile pe care deja le ştim, că aşa se importă şi nu ştiu ce. Unica soluţie ca aceste alegeri să nu fie fraudate masiv, de minimizat această fraudă, constă în observatorii naţionali şi aici cred că toate partidele care participă, inclusiv cele care nu participă, aş crede că ar trebui să facă front comun ca să se ajungă odată la verificarea rezultatelor”, menţionează Victor Ciobanu

„Nu poţi să vorbeşti despre alegeri libere şi corecte în această situaţie, când te minte din toate direcţiile, adică nu este concurenţă cine a face mai bine, dar cine mai rău şi cine mai obraznic. Pe mine mă îngrijorează, fiind că în toate domeniile, nu numai aici, şi la finanţe, şi la ce vreţi, dar aici e cel mai important, fiind că asta e temelia democraţiei, el aici fură puterea, dar pe urmă cu puterea îţi fură orice drept al tău”, spune Ştefan Urâtu.

„De fapt asta este cea mai mare afacere a lui Plahotniuc în Republica Moldova, pentru că el nu investeşte în economia naţională, el nu plăteşte impozite la stat. El de ce are nevoie de trei milioane de buletine de vot? Pentru că el ştie că o parte din cetăţenii noştri care sunt plecaţi în Italia, Portugalia în străinătate, nu o să vină să voteze. Eu cred că un rol foarte mare în a opri această fraudă este societatea, sunt cetăţenii Republicii Moldova, care trebuie să ia act de toate aceste lucruri, trebuie să se informeze nu putem lăsa lucrurile în acest hal, pentru că aceste alegeri sunt cruciale pentru Republica Moldova”, a declarat Vasile Năstase.

Reprezentanţii Serviciului de presă al Comisiei Electorale Centrale nu au fost de găsit pentru comentarii. Nici prim-vicepreşedintele PD, Vladimir Plahotniuc, nu a răspuns la telefon pentru a beneficia de dreptul la replică. Precizăm că, acum două zile, CEC-ul a emis un comunicat în care a anunţat că numărul total de cetăţeni înscrişi în Registrul de Stat al Alegătorilor depăşeşte 3,2 milioane.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.