Principalele seisme din Italia, o țară expusă cutremurelor de pământ

3789216200000578-3755722-image-a-43_1472020951987

Italia, zguduită miercuri de un seism cu magnitudinea 6,2 în centrul țării, este în mod regulat lovită de seisme, în condițiile în care țara se întinde pe mai multe plăci tectonice, semnalează AFP, citată de Agerpres.

În 2012: 25 de morți în regiunea Emilia-Romagna

La 20 mai 2012, un seism cu magnitudinea 6 produs în nord-estul țării, între Modena și Ferrara, a lăsat în urmă șase morți și a provocat pierderi bogatului patrimoniu cultural al regiunii. După nouă zile, alt seism, cu magnitudinea 5,8, a zguduit din nou regiunea Emilia-Romagna, soldându-se cu 19 morți și 350 de răniți. Opt mii de persoane au fost evacuate, pe lângă cele 6.000 deja constrânse să-și părăsească locuința după cutremurul de la 20 mai.

În 2009: 300 de morți în zona L’Aquila

La 6 aprilie 2009, un violent cutremur de pământ a lovit centrul Italiei, soldându-se cu peste 300 de morți și mii de refugiați. L’Aquila, capitala provinciei cu același nume și a regiunii Abruzzo, a fost cel mai afectat oraș. Seismul, care a provocat pierderi materiale de miliarde de euro, a traumatizat Italia.

Alte seisme din ultimii 30 de ani:

31 octombrie 2002: 30 de persoane au fost ucise de un violent cutremur și alte șaizeci au fost rănite în localitatea San Giuliano di Puglia (centru-est). La o școală al cărei acoperiș s-a prăbușit au murit 27 de copii și un cadru didactic.

26 septembrie și 3 octombrie 1997: Două seisme au lovit regiunile Umbria (centru) și Marche (centru-est), la interval de o săptămână, lăsând în urmă 12 morți, peste 110 răniți și 38.000 de persoane fără adăpost. Seismul a devastat mai multe localități de munte și a afectat clădiri istorice, printre care Bazilica Sfântul Francisc de Assisi, unde patru persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii unei bolți.

13 decembrie 1990: Un seism a lovit Sicilia, între Catania și Ragusa, ucigând 17 persoane și rănind alte 200. La 5 mai, un puternic cutremur ucisese patru persoane în apropiere de orașul Potenza, în regiunea Basilicata (sud).

Cele mai distrugătoare cutremure din secolul al XX-lea:

La 23 noiembrie 1980, un puternic seism a lovit regiunile Campania (sud) și Basilicata (sud), lăsând în urmă 2.916 morți și 20.000 de răniți.

Cutremurele care au ucis cele mai multe persoane în Italia au fost cel din 28 decembrie 1908, produs în Strâmtoarea Messina (sud) și soldat cu aproximativ 95.000 de morți, și cel din 13 ianuarie 1915, soldat cu 30.000 de morți în regiunea Abruzzo.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente