CEC precizează: în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt 3 237 032 cetăţeni. Află raioanele cu cei mai mulţi alegători

Comisia Electorală Centrală a precizat că numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA) la data de 22 august 2016 este de 3 237 032. Totodată, CEC atenționează că din numărul total de alegători incluși în RSA, doar 2 853 802 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe circumscripțiile respectiv.

Potrivit CEC-ului, diferența cuprinde persoanele fără reședință și cetățenii cu drept de vot domiciliați în unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova.

Astfel, potrivit organului electoral, în municipiul Chişinău sunt 650 201 de alegători, în Bălţi sunt 108 630 de alegători, iar în Găgăuzia – 132 480.

Cât priveşte raioanele cu cei mai mulţi cetăţeni cu drept de vot,  atunci  acestea sunt Orhei cu 100 685 de alegători,  Hânceşti cu 99 051, Cahul cu 99 043, Ungheni cu 91 392 de alegători.

În total, 285 3802 de alegători sunt incluşi în listele electorale, 161 630 sunt cetăţenii fără reşedinţă, iar 221 600 sunt cei din regiunea transnistreană.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.