(vox) Ce cred elevii Liceului Academiei de Științe despre planul de învățământ alternativ respins de Ministerul Educației

lasmcollage

Planul de învățământ alternativ propus de Liceul Academiei de Științe a Moldovei a fost amânat de către Ministerul Educației până în 2018. Trecerea de la studierea unui număr exagerat de discipline obligatorii la oferirea oportunității de a studia câteva discipline pe care elevii le consideră importante pentru dezvoltare și carieră, a fost propusă ministerului Educației încă în 2013.

Echipa #diez a decis să vadă ce cred elevii de la Liceul Academiei de Științe care vor să învețe potrivit planului de învățământ alternativ.

Alexandrina
Alexandrina

Alexandrina Panfil, clasa a XI-a

Planul Cadru Experimental e o alternativă foarte bună pentru noi, cei care vrem o schimbare spre progres. Viziunea asupra faptului că omul trebuie să fie dezvoltat multilateral nu mai este actuală societății zilei de azi. Trebuie să ne dezvoltăm calitativ, nu cantitativ.

 

 

 

 

 

Daniela
Daniela

 

 

Daniela Braga, clasa a XI-a

În primul rând, cred că cel mai mare avantaj al acestui proiect educațional a fost că noi, elevii am fi avut mai mult timp pentru lucruri care într-adevăr ne dezvoltă, precum voluntariatul, cercetarea științifică. Învățând în clasa a 10 timp de un an, pot spune că chiar mi-aș fi dorit ca timpul petrecut pentru activități care nu mă interesează, să-l dedic studierii mai aprofundate, experimentale, precum s-a făcut în anii precedenți a lucrurilor utile pentru mine.

Problema sistemului educațional din Republica Moldova este de fapt mult mai profundă, dar se începe anume de aici: copiii pierd pur și simplu interesul pentru școală în genere , învățământul din ziua de azi bazându-se pe principiul: Înveți totul- cât de bine, calitativ, sau utilitar pentru tine, nu contează. În loc să atrageți studenții care și așa pleacă peste hotare, nu faceți decât să-i speriați. Despre ce Sistem European poate fi vorba, când reformele făcute spre bine, se stagnează, sau, și mai rău, se anulează?

Veronica
Veronica

 

Veronica Tabac, aboslventă

Pentru mine acest plan cadru a fost o experiență deosebită. Mi-a permis să învăț ceea ce îmi place și să mă dezvolt multilateral prin activități de voluntariat, lecții practice, ceea ce îmi va fi de folos pentru viața de student.

 

 

 

 

 

 

Dorina
Dorina

 

Dorina Bunciuc, clasa a XI-a

Datorita planului cadru suntem mai liberi, mai independenți în ceea ce facem, de pe acum ne gândim la viitorul nostru. Avem posibilitatea da a lucra mai intens într-un anumit domeniu. Ne place ceea ce facem, iar școala devine pentru noi ceva mai mult decât un loc de studiu, devine o parte din activitatea noastră preferată.

 

 

 

 

Maria
Maria

 

Maria Avram,  clasa a XI-a

Ideea instituirii Planului Cadru este una bună pentru că elevul se concentrează pe câteva obiecte care îi plac si nu se simte constrâns să înveţe ceva ce ştie că nu-i va fi de folos în viitorul său: nu poţi fi bun la toate. Până la urmă, efortul depus devine o pierdere de timp, ceea ce nu îl avantajează pe elevul unui liceu, mai ales cunoscut fiind faptul că notele medii vor fi mai mari.

 

 

 

 

 

Absolventă

PCE e un lucru foarte bun, te ajută să te concentrezi pe ceea ce dorești și ai și timp liber pentru a descoperi ceea ce îți place cu adevărat. Eu sunt foarte fericită că am avut ocazia să particip la acest proiect.

Tamara
Tamara

Tamara Chiriţa, clasa a XI-a

Liceul AŞM este primul liceu din republică ce a avut curajul de a implementa un program nou, unul experimental, ce le oferă elevilor posibilitatea nu numai de a învăța teoria, ci de a o pune în practică. Succesul obținut de PCE face parte din dezvoltarea învățământului din RM, succes ce trebuie susținut de ME, nu stopat. E păcat că doar 2 generații de elevi au reuşit să studieze după acest program, două generații extrem de mulțumite şi care sunt indignate şi ele că aici se opreşte totul. În loc sa fie stopat, acest program ar trebui inclus în toate liceele din RM, astfel li se va oferi posibilitatea tuturor elevilor să studieze disciplinele care îi interesează cu adevărat şi ,probabil, astfel numărul de elevi care ar continua liceul după gimnaziu ar creşte substanțial.

Sandu
Sandu

 

 

Sandu Mednicov,  clasa a XI-a

Liceenilor li s-a oferit libertatea de a lua responsabilitatea în propriile mâini, de a analiza și a acționa bazat pe propria rațiune, reducând anxietatea cauzată de lacunele sistemului prezent educațional. Materialul predat este acompaniat de lecții practice, exteriorizând o alta perspectivă în culegerea cunoștințelor calitative și prin diversitate sporește interesul nostru. Planul experimental are o posibilitate de înalt  succes și e demn de luat în considerație.

 

 

 

 

Vladislav Cernouţan, clasa a XI-a

Vlad
Vlad

Consider că în contextul Sistemului Educaţional prezent care pune accent pe cantitatea celor învăţate şi rezultate interne (note), Planul Cadru Experimental este un startup, o inovaţie de succes. În scurtul timp în care a fost implementat în Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei acesta a reuşit să demonstreze că este o idee gândită şi de succes, rezultatele finale (BAC) fiind cele care în mare parte au determinat acest fapt. În cadrul unui astfel de sistem este mult mai favorizată realizarea unor experienţe practice în cadrul orelor datorită sistemului de obiecte la nivel de bază şi avansat (cel care presupune şi partea practică), prin urmare elevul absolvind liceul nu doar cu un set de cunoştinţe teoretice dar şi practice, care îi permit să înţeleagă legătura dintre ceea ce învaţă şi cum poate aplica el aceste cunoştinţe.

PCE îl lasă pe elev să îşi aleagă ceea de ce are el nevoie, acesta fiind scutit de obligaţia de a studia toate 11 obiecte. Prin urmare elevul rămâne mulţumit de faptul că îi este ascultată opinia în cadrul şcolii dar şi de faptul că poate studia ceea ce doreşte şi vrea să facă în viitor, acestea permiţându-i să se aprofundeze şi să obţină rezultate mult mai bune. Singura latură care ar putea împiedica realizarea eficientă a unui Plan Cadru de acest tip este faptul că acesta trebuie să vină împreună cu un sistem de ghidare profesională, pentru ca elevul să fie sigur ce îşi doreşte de la viitorul lui şi ulterior să nu regrete de decizia luată odată cu alegerea acestor obiecte. Integrarea PCE este un pas important spre un sistem educaţional efficient în Republica Moldova, iar abolirea acestuia reprezintă un major regres pentru un sistem şi-aşa ineficient.

Despre Planul de Învățământ Alternativ

Acest plan a fost aprobat spre implementare începând cu anul de studii 2013-2014 (acesta poate fi consultat pe site-ul Liceului). Ulterior, liceul AȘM a făcut o aplicare experimentală a planului  prin parteneriat, ghidare și evaluare din partea Centrului de politici educaționale al Universității de Stat din Moldova.

Conform ex-viceministrei educației, Liliana Nicolaescu-Onofrei, care a menționat într-un articol publicat pe blogul său, cadrele didactice și elevii au putut vedea avantajele noii abordări, lucru confirmat și prin sondajele efectuate de administrație. „Modulele din planul de învățământ al LAȘM – Instruirea de bază,Instruirea opțională și cel de al treilea, Implicare / Dezvoltare vocațională, care are, la rându-i, trei opțiuni: Voluntariat comunitar,Instruire şi activitate culturală sau Cercetare, investigaţii şi creativitate tehnologică  – oferă, în opina mea, un cadru optim pentru dezvoltarea competențelor elevilor și pentru ghidarea lor în carieră” a explicat Liliana Nicolaescu-Onofrei.

Astfel, Liliana Nicolaescu-Onofrei susține că prin acest plan de învățământ se oferă Ministerului Educației posibilitatea de a trece, pas cu pas și argumentat, la acțiuni clare de reformare calitativă a sistemului de învățământ liceal, în scopul diversificării oportunităților pentru elevi, pentru ca ei să aibă, în sfârșit,dreptul real de a alege un traseu educațional în conformitate cu interesele și aptitudinile personale.

În același timp, Ministerul Educației, indică Liceului Academiei de Știință a Moldovei să renunțe la planul de învățământ inovator și zice că va examina acest model în 2018.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente