Actualitate

SCE susţine Moldova în realizarea obiectivelor asumate în transpunerea acqui-ului comunitar

Potrivit oficialului european, Comisia Europeană, prin intermediul SCE, iniţiază un proiect regional de asistenţă tehnică de patru ani, cu un buget de circa 4,6 milioane de euro, destinat Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei. În cazul Republicii Moldova, obiectivul principal este de a ajuta autorităţile naţionale în elaborarea cadrului secundar pentru implementarea legilor aprobate în sectorul energetic ce transpun acqui-ului comunitar, angajament asumat de Republica Moldova în cadrul Tratatului Comunităţii Energetice.

În cadrul dialogului, Janez Kopač a accentuat că instituţia pe care o conduce este gata să acorde tot suportul necesar Republicii Moldova pentru modernizarea şi eficientizarea sectorului energetic naţional.

La rândul său, Octavian Calmâc a menţionat că realizarea proiectelor din domeniul energetic constituie una din priorităţile strategice ale executivului, la momentul dat fiind în proces de elaborare sau implementare mai multe programe naţionale, inclusiv cele ce ţin de interconexiunile, prin România, cu sistemul energetic comunitar, cât şi cele de modernizare a sistemului de asigurare cu energie termică etc.

Timpul.md

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *