În centrul oraşului Odessa a avut loc un protest mai puţin obişnuit. Circa o sută de manifestanţi au participat o acţiune de protest împotriva intenţiei autorităţilor locale de a închide toate tarabele şi chioşcurile cu shaorma, scrie Unian.
„ŞhaormaMarşul” a fost organizat în centrul oraşului, iar manifestanţii au mers spre sediul Primăriei oraşului, unde au scandat lozinci de susţinere a gustării favorite.
Organizatorii protestului au declarat jurnaliştilor că „ShaormaMarşul” reprezintă „ un răspuns adecvat la acţiunile neadecvate ale funcţionarilor de la Odessa”.
Ei au menţionat că intenţionează să obţină rezultate pozitive cu ajutorul unor acţiuni satirice şi cu umorul specific odessit.
Autorităţile locale au declarat că tarabele din oraş nu respectă şi nu se conformează standardelor sanitare. Însă protestatarii au declarat că de vină sunt corupţia şi neglijenţa unor funcţionari locali.
Acţiunea are loc după ce pe 15 august viceprimarul oraşului Odessa Olesi Ianciuk a declarat că shaormeriile prepară şi îşi vind gustările în condiţii antisanitare, iar toţi proprietarii sunt avertizaţi că până la finele lunii să-şi închidă toate tarabele şi chioşcurile.
Totodată, internauţii au realizat şi un filmuleţ în care în mod ironic “îşi iau rămas bun” de la gustarea preferată.
[youtube id=”a0gG66QjfiU”].