(video) Doi tineri au fost reţinuţi după ce au pătruns într-un apartament, în timp ce proprietarii dormeau

Рисунок19-700×352

Doi tineri, cu vârstele de 17 ani şi respective 18 ani, originari din raionul Basarabeasca, au fost reţinuţi în dimineaţa zilei de 18 august curent, în jurul orei 05.00, de către forțele de ordine Chişinău, după ce au pătruns într-un apartament din sectorul Buiucani, de unde au furat telefoane mobile şi un laptop.

Fiind escortați şi audiați la inspectorat, bănuiții au declarat cu lux de amănunte circumstanțele în care au furat bunurile. Potrivit lor, în apartament ar fi pătruns prin geamul deschis de la primul nivel în timp ce proprietarii dormeau. Unul dintre ei ar fi rămas în stradă să urmărească împrejurimile, iar al doilea a sustras bunurile foarte atent, încât proprietarii n-au auzit nimic.

Este de menționat că aceștia anterior au mai fost documentați pentru infracțiuni analogice săvârșite pe teritoriul capitalei. Respectiv lucrurile furate au fost ridicate și urmează a fi reîntoarse proprietarilor, iar ei sunt cercetați penal pentru furt şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

În acest context Poliția Capitalei recomandă cetăţenilor:

• Pentru proprietarii apartamentelor situate la parter se recomandă a nu lăsa pe timpul nopţii geamurile deschise. Montaţi grilaj sau sistem de alarmă la ferestrele care sunt expuse pericolului de escaladare;

• Asiguraţi-vă ca uşa principală de acces în locuinţă să fie încuiată peste noapte;

• Educaţi-vă copiii să reacţioneze prompt în situaţii când cineva necunoscut încearcă să-i convingă despre faptul că sunt prieteni sau colegi de serviciu cu dumneavoastră si au venit după cheile locuinţei sau după bunurile din casă;

• Montaţi pe partea interioară a uşii un lanţ de siguranţă, care să limiteze deschiderea acesteia, când descuiaţi unei persoane pe care nu o cunoaşteţi;

• Nu credeţi persoanele care încearcă să vă vândă bunuri (veselă, detergenţi, bijuterii, etc). Aceştia vă pot distrage atenţia cu scopul de a fura;

• În cazul când plecaţi în concediu sau weekend, apelaţi la o cunoştinţă sau vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi acestuia un număr de telefon la care puteţi fi de găsit.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente