Social

Călătorie ilegală a unui străin întreruptă de ofiţerii Biroului migraţie şi azil al MAI

Investigaţiile au arătat că la sfârșitul anului 2013, întrând în cărdășie cu 4 cetăţeni ai Republicii Moldova, acesta a decis să plece din or. Moscova spre Moldova, deşi era debitor de stat pentru neachitarea pensiei alimentare şi autorităţile ruse i-au interzis părăsirea teritoriului ţării.

Grupul de „afaceriști” din componenţa cărora făceau parte şi doi şoferi de pe ruta internaţională Bălți-Moscova-Bălți, contra sumei de 1000 dolari SUA fiecare, l-au „ajutat” pe străin să ajungă în Republica Moldova. Pentru eludarea controalelor la frontiera Federaţiei Ruse, frontiera Ucrainei şi frontiera Republicii Moldova, şoferii au amenajat un spaţiu special în veceul din autobuz, în care „turistul” a şi ajuns în Moldova.

Persoanele implicate în organizarea migraţiei ilegale e cercetat în cadrul cauzei penale pornite pe elementele infracțiunii prevăzute de art.3621 alin. (2) lit.c) Cod penal (organizarea migrației ilegale de două sau mai multe persoane) și riscă închisoare de la 3 până la 5 ani, sau amendă în mărime de la 2000 pînă la 3000 de unități convenționale.

„Călătorul” străin se află în custodie publică şi, după definitivarea formalităților, va fi îndepărtat în țara de origine, în privinţa lui fiind instituită şi interdicţie – nepermiterea intrării în Republica Moldova pentru o perioadă de 5 ani.

Pentru a evita riscurile şederii ilegale în Republica Moldova şi asigurarea procedurilor admisiei legale în ţara noastră, străinii şi cetaţenii ţării noastre pot consulta site-ul BMA http://bma.gov.md/content/6744 .

 Sursa: bma.gov.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *