RIO 2016: Zalina Marghieva s-a clasat pe locul 5 în finală la aruncarea ciocanului

zalina

Proba aruncării ciocanului a adus în competiția de la Rio două atlete din Republica Moldova, însă doar Zalina Marghieva a reușit să se califice în finală. În urma competiției, sportiva noastră s-a clasat pe locul 5.

Conform clasamentului final, Zalina s-a clasat pe locul 5 cu un rezultat de 73.50 m. Aurul a fost luat de Anita Wlodarczyk (Polonia) cu un rezultat de 82.29 m, argintul a mers la Zhang Wenxiu (China) cu rezultatul de 76.75 m, iar bronzul a fost luat de Sophie Hitchon cu rezultatul 74.54 m.

aruncare

Zalina Marghieva este o atletă din Republica Moldova specializată pe proba de aruncarea ciocanului. Zalina s-a clasat pe locul cinci la Campionatele Mondiale de Atletism pentru tineret din 2005, pe locul patru la Campionatele Mondiale de Atletism pentru juniori din 2006 și pe locul cinci la Campionatele Europene de Atletism pentru juniori din 2007. După care, ea a participat la Jocurile Olimpice de vară din 2008, unde, însă, nu a ajuns în finală. La Campionatele Europene de Atletism U23 din 2009 ea a câștigat medalia de aur.

Zalina Marghieva a fost desemnată sportiva anului 2011 în Republica Moldova de către Ministerul Tineretului și Sportului. În 2012 a fost desemnată de Comitetul Național Olimpic, în urma unui concurs, cea mai frumoasă sportivă a anului în Republica Moldova.

În 2013 Zalina Marghieva a fost suspendată de Federația Internațională de Atletism pe o perioadă de doi ani pentru utilizarea substanțelor interzise dehidrohlorometiltestosteron și stanazolol, fiind depistată pozitiv la un control antidoping efectuat pe 20 august 2009. Perioada sa de suspendare avea să expire pe 23 iulie 2015.

La începutul lui august 2015, revenind în sport după suspendare, ea a devenit noua campioană balcanică la aruncarea ciocanului, stabilind totodată un nou record național la această proba. La competiția care a avut loc în orașul Pitești, România, Zalina Marghiev a reușit o aruncare de 73,97 m, rezultat care i-a adus calificarea la Campionatul mondial din Beijing, care se va desfășura în perioada 22-30 august.

Urmăriți evoluția moldovenilor la Rio 2016 pe #diez.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente