(video) Cursă de 10 km neobișnuită: Alergați printre strugurii din podgoriile Purcari

Purcari_winery,_Moldova
Foto: winerist.com

Pentru prima dată în Moldova pentru cei mai rezistenți, Sporter.md organizează o cursă de alergare pe teren accidentat. De această dată, cursa se va desfășura pe teritoriul uneia dintre cele mai mari podgorii din Moldova – Purcari.

Participanților le va fi oferită distanța de 10 km. Însă formatul traseului se presupune că este în mod exclusiv Trail Run. Urcușuri, sol imprevizibil, unelte agricole uitate pe alocuri (cine știe?), iar de jur împrejur vița de vie, care abia așteaptă să-ți biciuiască chipul. La fiecare 2 kilometri câte un pit stop, numit în cinstea celor mai populare soiuri de vin: Sauvignon, Chardonnay, Pinot Grigio, Rose. Ce-i așteptă acolo pe sportivi? Apă, fructe și desigur, vin.

sporter.md
sporter.md

Cea mai autentică cursă cu obstacole. Sportivii nu vor avea parte de tratament special: numai încercări, numai hardcore.

Wine Trail Run este competiție excepțională în sensul direct și indirect al cuvântului, ediția de testare va avea loc în acest an – 21 august 2016. Startul – 10:00.

La cursa de testare invităm spre participare 100 de persoane, dintre care doar 50 vor alerga gratuit (așa cum a fost la cursa din pivniţele vinicole Cricova – Win Run), iar aceștia vor fi primii 50 de participanți înregistrați.

sporter.md
sporter.md

După ce numărul de participanți înregistrați va ajunge la 50 de persoane, se va lansa înregistrarea cu taxă pentru celelalte 50 de persoane, care vor să participe la competiție. Taxa de participare constituie 250 lei. Achitarea taxei de participare se poate efectua în incinta oficiului companiei Simpals, str. Ion Neculce, 5 (luni-vineri, 9:00-18:00) sau la locul de desfășurarea a cursei.

Cine va supraviețui după cursă, va putea să beneficieze de o excursie la complexul Purcari, să guste vinurile delicioase ale companiei vinicole Purcari și bucatele tradiționale (ofertă valabilă pentru toți participanții).

Ei bine, ați acceptat provocarea?

INREGISTRAREA

Pentru participanți va fi pus la dispoziție transport (doar 50 de persoane).

Mai multe detalii pe Facebook. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente