02:24:05 19.04.2024
Stiri

TOPUL mondial al ţărilor în funcţie de reputaţie. R. Moldova nici nu figurează în top

Știri 14.08.2016 13:01 Vizualizări1316 Autor: Ziarul National
TOPUL mondial al ţărilor în funcţie de reputaţie. R. Moldova nici nu figurează în top


Reputaţia unei ţări e foarte greu de construit şi poate fi pierdută într-o singură clipă, avertizează cercetătorii Reputation Institute, cei care realizează în fiecare an raportul „Most Reputable Countries", clasamentul ţărilor în funcţie de reputaţia la nivel mondial.

În contextul geopolitic actual, limitele sunt cu atât mai fragile, iar statele îşi pot pierde credibilitatea la orice pas greşit. Totuşi, există unele ţări care au fost evaluate pozitiv la un nivel foarte înalt, pe primele locuri situându-se Suedia, Canada şi Elveţia.

La polul opus, teritorii măcinate de conflicte armate sunt privite cu neîncredere şi sunt cotate ca având o reputaţie îndoielnică, printre ele Irak, Iran sau Pakistan. Nici România nu stă prea bine la capitolul reputaţie, pentru că, dintre toate cele 70 de state evaluate, s-a clasat abia pe locul 56, după Guatemala, Egipt sau Qatar.

Pe măsură ce evenimentele violente puse pe seama terorismului cauzează deservicii turismului din Turcia, şi în social media apar din ce în ce mai des imagini care reflectă acţiunile poliţiei din Statele Unite, violente şi, uneori, lipsite de orice explicaţie, reputaţia unei ţări nu a fost niciodată mai uşor de construit, dar şi mai uşor de distrus.

Acestea sunt concluziile unui studiu în cadrul căruia oamenii de ştiinţă au analizat 70 de ţări, luând în calcul toate aspectele care ar putea conta din punct de vedere internaţional, pe un eşantion de 48.000 de oameni, informează gândul.info.

Lista ţărilor cu cea mai proastă reputaţie:

1. Irak: acesta este statul care a fost considerat ca având cea mai proastă reputaţie, din toate cele 70 de ţări evaluate. Invaziile multiple au determinat probleme majore de infrastructură în acest perimetru.

2. Iran: la mică distanţă se găseşte Iranul, fiind o ţară percepută frecvent ca fiind condusă de un regim brutal care execută cei mai mulţi cetăţeni în raport cu numărul de locuitori din lume. Şi libertatea presei este destul de limitată în acest stat.

3. Pakistan: incidentele teroriste şi sărăcia au ţinut Pakistanul destul de jos în acest clasament de multă vreme încoace.

4. Arabia Saudită: execuţiile destul de des întâlnite ale disidenţilor sau ale dependenţilor de droguri, la fel ca şi „emblema" că este singura ţară din lume care nu le permite femeilor să voteze în alegerile publice au făcut rău reputaţiei internaţionale a Arabiei Saudite.

5. Nigeria: se clasează de obicei în topul celor mai corupte ţări din lume, cu o inegalitate între sexe extrem de accentuată şi grupări extremiste precum Boko Haram care plănuiesc în mod constant atacuri violente.

6. Rusia: libertăţile civile şi extremismul de dreapta reprezintă o îngrijorare pentru cei din statele europene mai liberale. Preşedintele Putin este criticat în mod frecvent de liderii internaţionali din cauza rolului său în conflictele din Ucraina şi Siria.

7. Algeria: cea mai mare ţară din Africa se confruntă cu serioase probleme socioeconomice şi este notorie pentru corupţie. Securitatea sa este ameninţată de ISIS şi de alte grupuri armate aflate la frontieră.

8. Angola: ţara are o istorie de conflicte violente, după ce un război civil a început în 1975 şi a durat, cu unele perioade de acalmie, până în 2002. Şi preţul extrem de scăzut al petrolului a avut o influenţă asupra economiei producătorului african.

9. Nicaragua: s-a confruntat deseori cu acuzaţii potrivit cărora relaţiile extrem de strânse dintre corporaţii, armată şi guvern au transformat democraţia din acest stat în dictatură.

10. Kazakhstan: poluarea şi radiaţiile emanate de zonele în care se realizează teste nucleare au făcut din Kazakhstan o ţară destul de prost vzută pe mapamond.

Ţările cu cea mai bună reputaţie

1. Suedia: ţara în care cetăţenii plătesc taxe la niveluri destul de ridicate se bucură, în ciuda acestui fapt, de mare încredere din partea cetăţenilor ei, un guvern de reprezentare proporţională şi 16 luni concediu parental pe care mama şi tatăl îl împart între cei doi, acesta fiind şi plătit cu 80% din salariu în primele 390 de zile, acest lucru fiind şi un indiciu al economiei sale stabile.

2. Canada: calitatea vieţii este ridicată aici, arată percepţiile internaţionale, iar cetăţenii trăiesc mai mult decât vecinii lor americani şi au o viziune deschisă asupra drepturilor comunităţii LGBT.

3. Elveţia: este considerat mediul perfect pentru investiţii, unde corupţia nu îşi face foarte mult simţită prezenţa, o ţară organizată, frumoasă şi independentă. 4

4. Australia: vremea călduroasă, alături de standardele înalte de viaţă din Sydeny, Melbourne şi mai ales Canberra, i-au adus Australiei un loc în top cinci state cu cea mai bună reputaţie din lume. Se remarcă, totuşi, o involuţie faţă de anul trecut, atunci când Australia s-a clasat în fruntea listei.

5. Norvegia: statul activităţilor în aer liber, mai ales a alpinismului şi a sporturilor de iarnă, dar şi al politicilor de perspectivă referitoare la egalitatea de gen şi drepturile refugiaţilor, Norvegia a ajuns să fie plasată într-o lumină favorabilă în faţa vecinilor săi.

6. Finlanda: nu mai este un secret pentru nimeni că sistemul educaţional finlandez este considerat unul dintre cele mai eficiente de pe planetă - încercarea de noi idei, autonomia elevilor şi profesorilor şi remuneraţia foarte bună sunt doar câteva elemente. În acelaşi timp, femeile alcătuiesc mai mult de 40% din guvernul naţional, adică una dintre cele mai mari proporţii de pe mapamond.

7. Noua Zeelandă: nivelul scăzut al corupţiei şi o cultură naţională prietenoasă fac din această ţară una foarte apreciată peste hotare.

8. Danemarca: serviciile publice solide sunt susţinute şi de afacerile de familie mici şi mijlocii, iar guvernul are reprezentare proporţională, un lucru foarte apreciat de cetăţenii lumii.

9. Irlanda: cultura naţională este extrem de primitoare, mentalitatea - proeuropeană şi votul recent în favoarea legalizării căsătoriilor gay i-au impresionat pe mulţi dintre vecinii Irlandei.

10. Olanda: renumită pentru politicile în materie de consumul drogurilor, statutul muncitorilor sexuali şi egalitate de gen. Amsterdam rămâne una dintre destinaţiile favorite ale turiştilor din întreaga lume.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md