(ANALIZĂ) Rușii, din ce în ce mai agresivi cu Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia joacă din ce în ce mai dur pe toate fronturile. După ce au creat așa zisă republică transnistreană, pentru a ține Moldova într-o zonă gri, acum, forțează nota și mai mult, amenințând direct pe frații noștri de dincolo de Prut, scrie stiripesurse.ro.

Politica Moscovei este din ce în ce mai agresivă. Acum o săptămână, trupe ruse împreună cu trupe transnistrene au trecut râul Nistru și au simulat un exercițiu militar împotriva unui „inamic imaginar”. Au fost folosite tancuri, transportoare blindate și trupe de elită. Surpriza a fost că la acest eveniment militar au participat trupe ale unităților din Grupul Operativ de Trupe Ruse. O încălcare flagrantă a suveranității statului moldovean. Degeaba au reacționat oamenii de stat din Moldova. Ministrul Apărării, Anatol Șalaru, și-a făcut datoria și l-a convocat pe atașatul militar al ambasadei Federației Ruse pentru a da explicații. Acesta nu a catadicsit să vină, motivând că are agenda încărcată.

Federația Rusă își intensifică în ultima vreme, pe toate canalele, ajutorul său către așa zisa republică transnistreană. În ultimii doi ani, dorind să arate din ce în ce mai mult ca Transnistria este un stat sub protectorat rusesc, rușii pompează atât bani cât și acțiuni propagandistice menite să consolideze cultul rusesc. De la organizarea Spartachiadei, organizarea unor vizite ale sportivilor ruși, ale actorilor, acordarea de ajutoare financiare statului transnistrean și până la premierea unor veterani transnistreni. Ziua de 9 mai a fost sărbătorită în comun de forțele ruse cu cele transnistrene. Federația Rusă și a sporit ajutorul militar, trupele transnistrene sunt pregătite de ruși, primesc ajutor logistic, etc.

Lucrul cel mai îngrijorător este faptul că, dacă până anul trecut, Grupul operativ de trupe ruse (GOTR) nu era la vedere, acționând oarecum în secret, acum lucrurile s-au schimbat. În anul 2015, comandantul GOTR col. D. Zelenkov (prima uniformă dinspre stânga în poza alăturată) a început să participe ca observator la aplicațiile militare transnistrene, iar mai nou, fac exerciții de trecere a frontierei, amenințând direct Republica Moldova.

Exercițiile comune între trupele transnistrene și cele ale GOTR se fac bineînțeles cu armament rusesc modern. Rușii chiar se gândesc să deschidă și un aeroport în Transnistria pentru a face mai ușoară aprovizionarea pe calea aerului atât a armamentului cât și a trupelor.

Desigur, exercițiul are un rol și pentru partea ucraineană care trebuie să înțeleagă cu nu se pot atinge de Transnistria, deși pe acolo se alimentează uneori și omuleții verzi care luptă pe teritoriul lor.

Situația din zonă se complică foarte mult, iar Moldova nu poate face față singură. Moldovenii au nevoie de ajutorul României, al U.E. Rușii au trecut un nou prag și, probabil, o vor face în continuare. Voința lui Putin este ca Moldova să rămână zonă tampon, și, dacă se poate, să uite aderarea la U.E și parteneriatele cu NATO. Iar președintele rus, nu se sfiește să comande exerciții militare pentru a intimida.

Comisia Unificată de Control, forța trilaterală de menținere a păcii formată din soldații moldoveni, transnistreni și ruși este istorie. Acum, GOTR a înclinat balanța și arată clar că Transnistria este sub protectorat rusesc și se pregătește să intre în altă etapă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...