Pe picior de război: Rușii vor răzbunare pentru moartea soldaților din Crimeea, Ucraina este în alertă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Moartea a doi soldați ruși în peninsula Crimeea aduce din nou amenințarea războiului în estul Europei. Oficialii de la Moscova, în frunte cu Vladimir Putin, amenință cu represalii, în vreme ce trupele ucrainene sunt în stare de alertă de la mijlocul acestei săptămâni.

Confruntarea care stă să izbucnească între cele două țări din fostul spațiu sovietic coincide cu reluarea conflictelor în estul Ucrainei, unde fragilul armistițiu semnat între separatiști și guvernul de la Kiev pare dat uitării, relatează Bloomberg.

Scenarii complexe

Ministerul de Externe de la Moscova acuză Ucraina că s-a angajat în operațiuni subversive cu aspect „terorist” pe teritoriul peninsulei anexate de Rusia în 2014, în vreme ce președintele ucrainean Petro Poroșenko susține că totul este parte a unui scenariu conceput la Kremlin, menit „a oferi scuză unor noi amenințări militare” din partea Rusiei.

Tensiunile izbucnite în mod neașteptat între Rusia și Ucraina pun în impas eventualele negocieri de pace preconizate a se desfășura în luna septembrie, cu ocazia summit-ului G-20 de China și dau alarmă în cancelariile occidentale.

„Este o perioadă foarte tensionată. Este timpul să se facă un pas înapoi, facem apel la toate părțile să atenueze tensiunile”, a precizat Elizabeth Trudeau, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

O nouă izolare

Cele două economii se confruntă cu semnele unui nou val de criză, rubla și grivna pierzând teren în față dolarului, iar tensiunile militare izbucnite la granița dintre cele două state ex-sovietice nu ajută deloc la stabilizarea situației.

Rebelii pro-ruși din estul Ucrainei au declanșat o serie de atacuri împotriva trupelor Kievului poziționate în apropierea orașelor Donețk, Lugansk și Mariupol.

În același timp, la Moscova, președintele Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate pentru a discuta măsurile de consolidare a securității în Crimeea, după ce a acuzat serviciile secrete din Ucraina de uciderea celor doi soldați ruși.

O informație apărută vineri, 12 august, în cotidianul Izvestia, anunța că Rusia poate întrerupe relațiile diplomatice cu Ucraina, citând o sursă anonimă din sfera diplomației rusești.

În replică, ucrainenii au cerut o analiză în Consiliul de Securitate al ONU a declarațiilor făcute de oficialii ruși și au înroșit telefoanele în încercarea de a discuta cu liderii Germaniei și Statelor Unite.

În același timp, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, l-a contactat pe omologul său francez pentru a-și expune punctul de vedere asupra noii crize ruso-ucrainene.

Olimpicul Putin

Pentru președintele Vladimir Putin, tensiunile tind a fi întotdeauna un avantaj demn de speculat în negocierile ulterioare cu Occidentul, iar perioada jocurilor olimpice pare una care îi inspiră pornirile belicoase.

Peninsula Crimeea a fost anexată la scurt timp după finalul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, iar invazia din Georgia a avut loc în timpul olimpiadei de la Beijing, din 2008.

Acum, olimpiada din Rio și vacanța liderilor occidentali pare să îl avantajeze din nou pe „țarul” de la Kremlin.

„August este cea mai potrivită luna pentru acțiunile militare ale Rusiei, deoarece toți decidenții din Vest sunt în concediu. Zidul Berlinului a fost ridicat în august 1961, invazia Cehoslovaciei s-a petrecut în august, iar lovitura de stat de la Moscova, din 1991, a avut loc în aceeași lună a anului”, crede Anders Aslund, un reprezentant al Consiliului Atlantic.

Cât mai este loc de pace în strategia lui Putin este greu de spus, în condițiile în care liderul rus a catalogat negocierile pe care urma să le poarte în China drept „fără rost”.

Cum incertitudinea care planează asupra statutului Crimeei, cu Occidentul refuzând să accepte anexarea teritoriului ucrainean de către Rusia, liderul de la Kremlin pare să forțeze nota în încercarea de a deschide noi discuții de pe o altă poziție.

„Rusia este nemulțumită de acest status quo. Moscova ar accepta și anumite progrese în punerea în practică a câtorva puncte din acordul de la Minsk, dar se poate declara și mulțumită de ceea ce pare o situație relativ favorabilă”, afirmă Alexander Kliment, analist Eurasia Group.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...