Fidel Castro a ajuns la 90 de ani! Cu această ocazie a fost făcut un trabuc de 90 de metri// VIDEO

Luptător de gherilă, om de stat, figură istorică. Fidel Castro, revoluţionarul care a condus Cuba aproape o jumătate de secol, împlineşte sâmbătă, 13 august, 90 de ani.

Sub conducerea sa, între 1959 şi 2006, Castro a înfruntat 10 preşedinţi americani. A pus la punct un regim comunist exact la uşa Statelor Unite ale Americii şi a supravieţuit celor peste 600 de tentative de asasinat.

Cubanezii văd în Fidel nu doar părintele sau bunicul naţiunii, ci şi simbolul rezistenţei la atacurile şi presiunile externe. În preajma aniversării, Cuba i-a dedicat lui Fidel Castro tot felul de manifestări.

Astfel, cubanezul Jose Castelar, alias Cueto, i-a făcut fostului preşedinte al Cubei un cadou inedit, demn de Cartea Recordurilor Guinness.

Este vorba despre un trabuc cubanez de 90 de metri, echivalent simbolic al vârstei pe care a împlinit-o fostul preşedinte al Cubei.

Cueto a ţinut să precizeze că nu l-a cunoscut niciodată personal pe liderul cubanez Fidel Castro care s-a retras de la putere acum zece ani şi care nu mai fumează havane de 30 de ani. “Cred că nu este la curent cu iniţiativa noastră.l El nu mai fumează de mult timp, însă ceea ce îi oferim noi este de fapt intenţia noastră de a sărbători simbolic aniversarea lui”, a mai spus Cueto,

[youtube id=”FA6UsY2Z-5A”]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.