Suspectul şi-ar fi surprins vecinul de 37 de ani, aflat în stare de ebrietate, în momentul în care i-a pătruns în casă încercând să-i sustragă computerul.

Bărbatul s-a înarmat cu o cheie metalică şi i-a aplicat hoţului multiple lovituri pe corp, iar apoi l-a lăsat să zacă în propria locuinţă.

Dimineaţa, bănuitul a depistat corpul neînsufleţit al vecinului. Pentru a scăpa de cadavru, acesta l-a scos din gospodărie, lăsându-l la 200 de metri de casă.

Apoi a mers şi a dat foc hainelor murdare de sânge şi a fugit în Ucraina. Audiat de poliţie, suspectul şi-a recunoscut vina.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal. Suspectul riscă închisoare de la 12 până la 15 ani.