Capacele de canalizare din Chișinău, tentaţia hoților; „Apă-Canal” pierde anual 310 mii de lei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În municipiul Chişinău se atestă o situaţie alarmantă în legătură cu furtul capacelor de fontă de la gurile de canalizare, care a devenit pentru răufăcători o afacere profitabilă.

La 310 mii de lei se ridică paguba pe care, anual, SA „Apă-Canal Chişinău”, o suportă din cauza furturilor de capace de canal sau a altor componente de fier de la staţiile de apă.

În context, SA „Apă-Canal Chişinău” anunță că pentru anticiparea acestor acţiuni ilegale, care pot duce la accidente rutiere şi traumatisme, sunt necesare acţiuni de prevenire din partea întreprinderii şi a organelor de drept, dar şi a locuitorilor.

„În momentul de faţă, se menţine o situaţie alarmantă, nivelul constant de creştere al furtului trapelor (capace) din fontă devenind, pentru răufăcători, o afacere profitabilă. Totodată, în cazul furnizorului de apă, acţiunile ilegale care au loc continuu, pun în pericol viaţa locuitorilor, dar şi integritatea reţelelor de apă şi de canalizare”, anunță S.A. „Apă-Canal Chişinău”.

„Acoperirea căminelor de vizitare cu capace din beton armat rămâne a fi o metodă frecvent utilizată, fiind mai ieftină, deşi nu e atât de eficientă şi prevăzută pentru o perioadă îndelungată”, spun responsabilii întreprinderii.

În perioada 1999-2015 au fost sustrase 4.235 de trape, prejudiciul cauzat întreprinderii fiind de 4,962 milioane de lei, în medie 310 mii lei pe anual. Pentru achiziţionarea unei trape din fontă, S.A. „Apă-Canal Chişinău” achită circa 1.300 de lei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...