Premieră la Colegiul de Ecologie: Va pregăti specialiști pentru instalațiile de biogaz

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un Centru de Formare a Tehnicienilor pentru stații de Biogaz, unde vor fi pregătiți specialiști calificați pentru dezvoltarea și operarea fabricilor de Biogaz, urmează să fie inaugurat până la finele acestui an la Colegiul de Ecologie din Chișinău, în cadrul unui proiect-pilot de parteneriat cu o companie germană.

Un Acord preliminar în acest sens a fost discutat ieri în cadrul unei ședințe de lucru dintre reprezentanții Ministerului Educației, Colegiului de Ecologie și compania germană Kuntschar&Schluter.

Potrivit reprezentanților companiei Kuntschar&Schluter, în prezent în Republica Moldova funcționează patru uzine de producere a Biogazului, care este utilizat pentru obținerea energiei electrice și termice. Compania și-a propus extinderea rețelei uzinelor de Biogaz pe teritoriul Republicii Moldova, iar proiectul de parteneriat cu Colegiul de Ecologie vine să pregătească specialiști calificați în acest domeniu, cu perspective de angajare.

Directorul Colegiului de Ecologie, Alexandru Mariț, a menționat, în context, că instituția de învățământ cu sprijinul partenerilor din Germania va dezvolta un modul interdisciplinar „Dezvoltarea, operațiuni de instalare și mentenanță a uzinelor de biogaz”, va elabora un curriculum pentru acest profil profesional și va pregăti cadrele didactice. Patru profesori de la Colegiu urmează să plece întro vizită de studiu în Germania deja în toamna anului curent.

La rândul său, compania Kuntschar&Schluter va susține dotarea Centrului cu echipament și utilaje de profil, precum și schimbul de experiență și bune practici dintre specialiștii moldoveni și cei din Germania.

Proiectul de parteneriat se va desfășura timp de un an și jumătate, perioadă în care vor fi instruiți circa 60 de elevi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...