Mai mulţi jurnalişti şi scriitori se arătă solidari cu realizatorul TV Constantin Cheianu, după ce acum câteva zile persoane necunoscute au împuşcat în geamul apartamentului în care locuieşte fiica acestuia. Invitaţi la „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV, aceştia au discutat despre ameninţările din ultima perioadă la adresa jurnaliştilor.
„Am fost revoltat la culme, pentru că este vorba despre un bun prieten, cu care am împărţit o pâine, ne leagă o prietenie mai veche şi dragostea pentru literatură. De aceea m-am simţit personal jignit şi umilit că un om de tot respectul trece printr-o asemenea situaţie, iar instituţiile de drept se fac că nu văd. Din păcate, nu este un act singular. Există cercuri negre, forţe ale răului, care urmăresc să pună căluş presei. În aprilie 2009, când începuseră represaliile în stradă, Rodica Mahu, de la Jurnal de Chişinău, a fost sechestrată în stradă de indivizi în civil. Atunci domnul Cheianu a şi semnat un apel. E bine că a fost eliberată şi graţie vouă şi graţie reacţiei ambasadorilor, dar să revedem astăzi aşa situaţie?”, a menţionat scriitorul şi publicistul Vitalie Ciobanu.
Realizatorul emisiunilor „Ora de ras” şi „Mai pe scurt”, Constantin Cheianu, susţine că, deşi în acest fel regimul oligarhic a încercat să-l ameninţe, el nu se va opri să-şi desfăşoare activitatea.
„Una e când te vizează pe tine şi cu totul altceva când asta implică riscuri pentru oameni nevinovaţi, apropiaţi ţie. Îmi dau seama că nu suntem primii care trecem prin aşa ceva. Aşa confruntări între forţele răului şi cele care vor binele au existat întotdeauna, s-a ajuns la ameninţări grave la adresa tuturor membrilor familiilor şi cumva oamenii au continuat să facă ce au de făcut. Nu cred că mă pot opri, nu cred că pot renunţa. Voi continua să fiu ce am fost. Nu ni se întâmplă nouă pentru prima dată în istorie”, a spus Cheianu.
Îngrijorat de incidentul prin care a trecut colegul lor de breaslă s-a arătat şi jurnalistul Alex Cozer, care a mai spus că şi mai grav i s-a părut felul în care televiziunile oligarhului Vladimir Plahotniuc au relatat cazul.
„Eu chiar m-am uitat la un reportaj făcut de Publika faţă de cazul dlui Cheianu şi constat că oamenii de acolo trec peste o limită care nu a fost trecută nici în 2001-2009. Să rupi din context, să inventezi declaraţii, să arăţi alt geam, sunt nişte lucruri… Ei creează o realitate paralelă. E foarte important ca foarte puţinii jurnalişti echidistanţi, organizaţii de presă, să ia atitudine. Aceşti oameni distrug oameni, familii. Pentru mine e chiar mai grav felul în care s-a făcut această ştire la Publika decât atacul în sine”, spune Cozer.
„Cazul Cheianu va fi un test de credibilitate pentru poliţie. Nu se poate să acţionezi mereu la indicaţii la telefon. Cred că salvarea RM ar fi scoaterea la lumină a acestui sistem. Aştept ca instituţiile statului să nu se conducă de indicaţiile primite în plic, ci să-şi amintească de jurământul pe care l-au dat, că va veni la un moment judecata publicului”, a mai spus Vitalie Ciobanu.
Şi Constantin Cheianu a adăugat, în context, că poliţia ar trebui să fie interesată să facă lumină în acest caz. „Pe ei, într-adevăr, nu-i avantajează episodul acesta, nu le face imagine bună şi ar trebui să fie foarte interesaţi să facă lumină. Admit şi varianta că există cercuri în jurul lui Plahotniuc care acţionează pe cont propriu. Ameninţarea la telefon am primit-o cu trei ani în urmă şi venea a doua zi după o emisiune în care vorbisem foarte critic despre un personaj, la fel şi acum s-a întâmplat şi m-am gândit că de acolo se trage. Plahotniuc trebuie să fie interesat să scoată adevărul, poate îl sabotează, îi fac imagine proastă”, a spus, mai în glumă, mai în serios, Constantin Cheianu.
„Ar trebui să înţelegem că ne aflăm în situaţia în care ne aflăm, că această situaţie era şi în perioada sovietică, că mereu există câte o mână de oameni care luptă cu regimul şi restul - masa generală. Da, astăzi e totuşi un număr mai mare de jurnalişti buni care se opun regimului. La noi se produc acumulări, doar că atât de greu… Şi încă şi suntem loviţi de această plecare permanentă, vin unii, dar pleacă alţii. Ţările din jurul nostru tot au trecut prin ceva asemănător, dar la noi totul se întâmplă cu o viteză foarte mică”, a continuat jurnalistul.
Amintim că, pe 1 august, aproape de miezul nopţii, persoane necunoscute au împuşcat în geamul apartamentului în care locuieşte fiica jurnalistului Constantin Cheianu. Poliţia a iniţiat o anchetă în acest caz, iar prima versiune a forţelor de ordine este că ar fi vorba despre un act de huliganism. Realizatorul TV spune însă că este vorba despre o ameninţare directă din partea regimului oligarhic.