Linkuri accesibilitate

Câinii turbați să fie împușcați până la unul!


Fără Stalin, n-ar fi existat Marea Teroare. A fost păpușarul real din spatele terorii care, în mai puțin de trei ani, a trimis un milion de cadavre pe Styx („râul urii”, în limba greacă). Membrii Politburo-ului, sau mai bine zis gangsterii, l-au secondat cu zel patologic. S-au întrecut unii pe alții în a duce la îndeplinire sarcinile trasate de vozhd. Printre ei, cei mai pasionați criminali au fost Andrei Andreev, Lazar Kaganovici și Gheorghi Malenkov. Anastas Mikoian era considerat prea moale. Koba se delecta citind transcrierea interogatoriilor pe care le primea cu regularitate de la șeful NKVD, Iagoda. Tot el a dat voce urii față de opozanți în scrisori adresate magnaților săi: „Ai citit confesiunile lui Dreitser și Pikel?”, l-a întrebat pe Kaganovici. „Cum îți plac câinii burghezi din tabăra lui Troțki-Mracikovski-Zinoviev-Kamenev!? Aceste nimicuri, ca să nu zic mai mult, au vrut să ‚elimine’ toți membrii Politburo-ului! Nu este absurd? Ce ajung să facă oamenii...” (citat în Sheila Fitzpatrick, On Stalin's Team: The Years of Living Dangerously in Soviet Politics, Princeton UP, 2015, p. 119).

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:05 0:00
Link direct

„Împușcați câinii turbați!” sau dramaturgia confesiunilor false, acuzațiilor isterice suprarealiste, auto-deprecierilor masochiste, demonologiei bolșevice: Primul mega-proces a început pe 19 august 1936. Cinci din cei șaisprezece acuzați erau de fapt agenți NKVD a căror mărturie trebuia să susțină cauza statului prin expunerea unor Zinoviev, Kamenev și a altor acuzați drept complici ai acestora. Judecătorul de caz a fost Vasili Ulrikh, membru al poliției secrete. Procurorul a fost Andrei Vîșinski, care avea să devină celebru în timpul proceselor-spectacol pe parcursul următorilor câțiva ani. Scenariul a fost imaginat de Lev Sheinin, anchetator de top al NKVD și dramaturg el însuși. Adevăratul păpușar era, desigur, Koba cel Groaznic...

Filosoful Sidney Hook, fost susținător al Partidului Comunist American și troțkist în anii ’30, explica în memoriile sale („Out of Step: An Unquiet Life in the 20th Century,” 1987): „Capetele de acuzare împotriva inculpaților erau uluitoare. Precum acela că ar fi conspirat și dus la îndeplinire asasinarea lui Kirov pe 1 decembrie 1934 și ar fi plănuit uciderea lui Stalin și a acoliților săi – toate sub atenta îndrumare a lui Troțki. Toate acestea, în pofida cunoscutelor lor convingeri marxiste privind inconsistența terorismului ca metodă a schimbării sociale. Mai mult, că ar fi conspirat cu puterile fasciste, mai ales cu Germania lui Hitler și Japonia imperială, să dezmembreze Uniunea Sovietică în schimbul unor servicii materiale oferite de Gestapo. Pentru a domoli suspiciunea care decurge din intuiția romană că niciun om nu devine brusc mârșav, inculpații au fost acuzați a fi fost agenți ai armatei britanice într-o vreme când ei, sau camarazii lor, năvăleau asupra Palatului de iarnă. În plus, deși incriminarea devenea aproape absurdă după toate cele anterioare, au fost acuzați a fi sabotat planurile cincinale în agricultură și industrie prin plasarea de cuie și sticlă în unt, infectarea porcilor cu erizipel, avarierea trenurilor, etc.”

Iuri Piatakov, menționat favorabil în testamentul lui Lenin („Scrisori către Congres”) a acceptat poziția de martor-cheie „din toată inima”. A fost judecat și el în februarie 1937 într-un al doilea mega-proces, împreună cu Karl Radek. Piatakov a fost condamnat la moarte și executat. În 1936, el se oferise să-i împuște pe Zinoviev și Kamenev, pe care îi denunțase ca dușmani de moarte ai statului sovietic. Istorica Sheila Fitzpatrick definește cu acuratețe această mentalitate drept „credință revoluționară mistică” (vezi SF, op. cit., Princeton UP, 2015, p. 125).

Oamenii și-au mărturisit vina. Lev Kamenev declara: „Eu, Kamenev, împreună cu Zinoviev și Troțki, am organizat și dirijat această conspirație. Motivele mele? M-am convins că politicile partidului – ale lui Stalin – aveau succes și erau victorioase. Noi, opoziția, am mizat pe o ruptură în partid; dar această speranță s-a dovedit nefondată. Nu ne mai puteam baza pe nicio dificultate domestică serioasă pentru a ne motiva răsturnarea. Eram mânați de o ură nemărginită și de setea de putere”.

Grigori Zinoviev mărturisea, de asemenea: „Aș vrea să repet că sunt complet și cu desăvârșire vinovat. Sunt vinovat a fi fost organizatorul, al doilea după Troțki, acelui bloc a cărui menire era asasinarea lui Stalin. Am fost principalul om din spatele asasinării lui Kirov. Partidul a văzut încotro ne îndreptăm și ne-a atras atenția; Stalin ne-a avertizat în multe rânduri; dar nu am ținut seamă de aceste avertismente. Am intrat în alianță cu Troțki”. Abdicare, capitulare, disperare, resemnare, de fapt, toate laolaltă.

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG