16:18:23 25.04.2024
Stiri

PLATFORMĂ // Tinerii din R. Moldova, AJUTAȚI să-și găsească profesia potrivită

Social 03.08.2016 14:01 Vizualizări1116 Autor: Ziarul National
PLATFORMĂ // Tinerii din R. Moldova, AJUTAȚI să-și găsească profesia potrivită


O platformă care își propune să ajute tinerii din R. Moldova să-și aleagă profesia potrivită a fost lansată astăzi la Chișinău.

Site-ul carieramea.com este destinat elevilor cu vârste între 11 și 18 ani și își propune să-i ajute să ia decizii bine informate cu privire la viitorul lor profesional.

Ideea creării platformei a fost lansată de tineri, dar a fost dezvoltată de MiLab (Laboratorul de Inovații Sociale alPNUD Moldova și al Centrului de Guvernare Electronică), Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO și mai mulți voluntari, cu sprijinul financiar al PNUD. ARTICO s-a angajat să preia portalul și să asigure dezvoltarea lui pe termen lung.

Anterior, responsabilii de proiect au efectuat un sondaj, iar rezultatele au arătat că o bună parte din respondenți au afirmat că elevii au nevoie de o mai bună ghidare în carieră încă de pe băncile școlii. Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, 39% din studenții în ultimul an de licență, 43% din absolvenții colegiilor și peste jumătate din absolvenții școlilor profesionale nu au o idee clară despre viitorul lor parcurs profesional. După un șir de consultări la acest subiect cu elevi, profesori, psihologi și specialiști în domeniul orientării profesionale, a fost creat portalul web – „CarieraMea”.

Dafina Gercheva,Coordonatoarea rezidentă a Organizaţiei Naţiunilor Unite și reprezentanta permanentă a PNUD Moldova, sisține că „atunci când ajutăm tinerii să facă alegeri mai bine informate de carieră, obținem beneficii substanțiale în alinierea educației cu nevoile pieței forței de muncă. PNUD, prin intermediul unor proiecte, cum ar fi Cariera Mea, ajută la minimalizarea acestor decalaje. Or, aceasta se înscrie în unul din Obiectivele Globale - să promovăm creșterea unei economii incluzive și de durată, ocuparea forței de muncă și munca decentă pentru toți, direcții la care PNUD Moldova contribuie, prin diverse inițiative inovatoare”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md