62 000 de țigarete ”Rothmans” și ”Hilton” nedeclarate, reținute la Leușeni

Vameșii de la Leușeni au contracarat o tentativă de comercializare ilicită în spațiul comunitar a unui lot impunător de țigarete nedeclarate, ale căror valoare este estimată la circa 10 000 de euro.

Pe acest caz este documentat un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă 50 de ani. Acționând în baza analizei de risc, inspectorii vamali au decis asupra efectuării unor verificări minuțioase a autocarului condus de către acesta. În rezultatul controlului fizic, vameșii au depistat, în total, 62.800 de țigarete, mărcile ”Rothmans” și ”Hilton”, cu timbre de acciz ale Republicii Moldova.

Produsele de tutungerie erau disimulate în interiorul rezervorului de combustibil al autovehiculului, într-un spațiu special adaptat, fabricat artizanal.

tigari

Conform procedurii, țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana va fi sancționată conform art. 287 al Codului Contravențional al RM, care prevede achitarea unei amenzi în cuantum de 3 000 de lei.

O altă tentativă de trecere clandestină a bunurilor peste frontiera vamală a fost prevenită de către angajații postului vamal Sculeni, care au găsit un pistol pneumatic și 120 de bile din plumb. Conform legislației în vigoare, aceste bunuri fac obiectul declarării obligatorii.

Cazul a fost consemnat în dimineața zilei de astăzi, în cadrul efectuării controlului vamal al unui microbuz care transportă colete din Italia. Arma se afla într-un colet, înregistrat pe numele unei cetățene a Republicii Moldova.

Bunurile au fost ridicate și transmise spre expertiză organelor abilitate, fiind, totodată, inițiate cercetările de rigoare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

pistol

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.