„Reţinerea mea a fost legată cu faptul că eu mă îndreptam spre Parlament să aduc probe în original, dovezile care demonstrează că Poşta Moldovei duce anabolizante, droguri, armament, organe peste hotarele ţării. Eu marţi am avut o întâlnire la care am fost luat cu forţa şi prevenit să nu fac nicio dezvăluire că o să mă ucidă”, a declarat Cebotari în sala de judecată, după ce i-a fost prelungit mandatul de arest.

„Toate instituţiile acreditate din Moldova, puneţi-i odată capac lui Plahotniuc, el este coordonatorul şi criminalul care face toate lucrurile care se întâmplă în Moldova”, a susţinut fostul angajat de la Poşta Moldovei.

Precizăm că Sergiu Cebotari a primit astăzi 30 de zile de arest. Mandatul a fost emis de Judecătoria raionului Nisporeni. Avocata Ana Ursachi a declarat că va ataca decizia.

Sergiu Cebotari, cel care a dezvăluit pentru Jurnal TV că, încă în 2012, a descoperit o schemă de contrabandă cu anabolizante prin intermediul Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, a fost reţinut vineri, 29 iulie. Reţinerea acestuia a avut loc exact în ziua în care urma să transmită probe importante în cazul contrabandei cu anabolizante.

„Într-adevăr, Sergiu Cebotari trebuia să-mi transmită pentru Comisie probe extrem de importante. Despre existenta lor el a depus oficial mărturii în Comisie. Mai mult, eu personal am privit video cu aceste probe. Un alt document, în original, l-am ţinut în mână, dar am recepţionat doar copia. Punerea lor la dizpoziţia Comisiei a fost condiţionată de asigurarea securităţii lui şi a familiei dânsului, urmare a numeroaselor ameninţări, inclusiv cu moartea”, a declarat ieri deputatul Grigore Cobzac, preşedintele Comisiei speciale care a verificat activitatea Poştei Moldovei.

Amintim că Sergiu Cebotari dezvăluise că prin intermediul Poştei Moldovei zilnic ar fi expediaţi zeci de saci cu anabolizante în ţări din Uniunea Europeană şi în Statele Unite. Substanţele interzise ar fi camuflate în colete pe care scrie că ar conţine cărţi ori ziare, iar şefii de la Poşta Moldovei nu doar că sunt la curent, dar chiar controlează afacerea ilegală, dezvăluia Cebotari anterior. Conducerea instituţiei a respins însă acuzaţiile.