13:35:03 24.04.2024
Stiri

Avertisment pentru sportivi la Rio: „Ţineţi gura închisă când intraţi în ape!”. Guvernul brazilian a eşuat în tentativa de a ecologiza apele

Sport 01.08.2016 09:41 Vizualizări1456 Autor: Ziarul National


Avertisment pentru sportivi la Rio: „Ţineţi gura închisă când intraţi în ape!”. Guvernul brazilian a eşuat în tentativa de a ecologiza apele

La „grămada” de avertizări lansate în ultima perioadă pentru cei care ajung la Rio, în această perioadă s-a mai adăugat una. Conform ziarului britanic „Independent”, citat de prosport.ro, sportivii care concurează la Jocurile Olimpice, dar şi turiştii care ajung la Rio cu această ocazie au fost sfătuiţi de către medici, ingineri şi oameni de ştiinţă să ţină gura închisă dacă vor intra în ape. Cercetătorii au descoperit că multe din plajele din Rio de Janeiro au fost de mult timp contaminate cu fecale umane, gunoi menajer şi chiar organisme moarte.

„Sportivii străini vor înota, literalmente, în rahat uman şi riscă să se îmbolnăvească de la toate aceste microorganisme", a declarat medicul pediatru Daniel Becker pentru „New York Times”, care a continuat: „Este trist, dar, de asemenea, îngrijorător".

Guvernul brazilian a promis în 2014 că va aloca fonduri importante pentru ecologizarea apelor, dar proiectul a eşuat. Stelberto Soares, un inginer municipal care a lucrat zeci de ani pe probleme de salubritate în Rio, a declarat că eforturile Guvernului de a curăţa apele au fost superficiale în cel mai bun caz.

„Ei pot încerca să blocheze obiecte mari, cum ar fi canapele si cadavre, dar problemele nu sunt rezolvate, aşa că bacteriile şi viruşii au cale liberă".

„Trebuie doar să ţinem gura închisă ", a spus Afrodite Zegers (24 ani), membră a echipei olandeze de navigaţie, adică unul dintre cei 10.000 de sportivi din 205 de ţări concurente în Brazilia .

Oamenii de ştiinţă au descoperit o gamă largă de viruşi şi bacterii care pot provoca diaree, vărsături şi chiar moartea celor care au un sistem imunitar scăzut. Comitetul Olimpic Internaţional a susţinut însă că apele în care sportivii vor concura la Rio îndeplinesc standardele de siguranţă impuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Jocurile Olimpice se desfăşoară într-o perioadă tumultoasă în Brazilia, acolo unde este epicentrul virsului Zika, rata de criminalitate este foarte ridicată, grevele şi protestele sunt la ordinea zilei, iar mai nou s-a demarat şi procedura de punere sub acuzare al preşedintelui suspendat, Dilma Rousseff.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md