JO 2016: Cele mai interesante detalii de la Olimpiada din 2000

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

A XXVII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Sydney, în Australia, în perioada 15 septembrie – 1 octombrie 2000. Sydney a obținut dreptul de a organiza Jocurile Olimpice în detrimentul orașelor Beijing, Berlin, Istanbul și Manchester.

La Sydney s-au prezentat toate cele 199 de țări invitate de către Comitetul Olimpic Internațional. La JO de la Sydney au concurat și patru sportivi din Timorul de Est sub steagul olimpic. În total, au participat la Olimpiadă 10.651 de sportivi, dintre care 4.069 de femei și 6.582 de bărbați, care au concurat în cele 300 de probe din 28 de discipline sportive: atletism, canotaj, badminton, baseball, baschet, box, kaiac-canoe, ciclism, scrimă, fotbal, gimnastică, haltere, handbal, hochei, judo, lupte, natație, pentalon modern, softball, echitație, taekwondo, tenis, tenis de masă, tir, tir cu arcul, triatlon, iahting, volei. De asemenea, au lucrat 46.967 de voluntari și 16.033 de ziariști, dintre care 5.298 din presă scrisă și 10.735 din radio și televiziune.

La Sydney au fost introduse triatlonul și taekwondo, precum și pentatlonul modern și halterele la feminin, efectuându-se și primele teste pentru detectarea eritropoietinei (EPO), prin prelevarea probelor de sânge.

Atleta australiană Cathy Freeman a avut onoarea să aprindă flacăra olimpică la inaugurarea Jocurilor. Ea a reprezentat șansa populației aborigene la o medalie olimpică, zece zile mai târziu câștigând proba de 400 m.

Printre momentele mai deosebite petrecute la această ediție a Olimpiadei se numără și faptul că Republica Coreea și R.P.D. Coreeană au defilat la ceremoniile de deschidere și închidere sub același steag. De asemenea, Columbia a câștigat prima medalie de aur, obținută de Maria Isabel Urrutia, în vârstă de 35 de ani, la haltere, iar Vietnam a obținut prima medalie din istoria participării acestei țări la JO, în 1952, sportiva Hieu Ngan Tran obținând acum argintul la taekwondo. Totodată, prima femeie din Sri Lanka medaliată la JO a fost Susanthika Jayasinghe, care a obținut bronzul la 200 m plat.

Judoka japoneză Ryoko Tamura, care pierduse finalele la JO de la Barcelona și Atlanta, a revenit la Sydney, cucerind aurul. Britanicul Steven Redgrave a devenit primul canotor cu medalii de aur la cinci ediții consecutive al JO. Atleta americană Marion Jones a devenit prima femeie care a câștigat cinci medalii la atletism, în aceeași ediție a JO: aur la 100 m, 200 m, ștafetă 4×400 m și bronz la lungime și ștafetă 4×100 m. Înotătorul australian Ian Thorpe, la numai 17 ani, a cucerit medalii de aur la 400 m liber, cu un nou record mondial, precum și cu ștafetele de 4×100 m și 4×200 m și argint la 200 m liber.

În clasamentul pe medalii, SUA a ocupat primul loc, cu 37 de medalii de aur, 24 de argint și 31 de bronz, urmată de Rusia, pe locul al II-lea, cu 32 de medalii de aur, 28 de argint și 28 de bronz și de China, pe locul al III-lea, cu 28 de medalii de aur, 16 de argint și 15 de bronz.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...