Asta după ce acum două săptămâni instituţia financiară a suspendat acordarea împrumutului şi i-a trimis o notificare oficială primarului Dorin Chirtoacă, prin care l-a înştiinţat că banii vor fi livraţi doar dacă autorităţile vor transfera conturile de la Banca de Economii la o altă instituţie financiară.

Investitorii europeni şi-au exprimat atunci îngrijorarea că, în situaţia în care s-a pomenit BEM, banii ar putea să nu ajungă la destinatar. Primăria a luat în calcul recomandările BEI şi a deschis un alt cont la Banca Naţională a Moldovei.

Prima tranşă de împrumut, de 3 milioane de euro, a fost transferată la sfârşitul săptămânii trecute.

Banii sunt destinaţi reparaţiei bulevardului Ştefan cel Mare şi a străzilor Constantin Negruzzi şi Vasile Alecsandri.

Proiectul include reabilitarea părţii carosabile, a reţelelor subterane, amenajarea trotuarelor, crearea locurilor de parcare şi modernizarea iluminatului public.

În total, este vorba despre aproximativ 7 kilometri. Lucrările vor dura doi ani.