(FOTO) Turnul Jinmao din Shanghai a fost prevăzut cu o pasarelă de sticlă pentru a vizita exteriorul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Jinmao Tower din Shanghai (estul Chinei), unul dintre cei mai înalți zgârie nori din lume cu o înălțime de 420 de metri, a inaugurat joi o pasarelă de sticlă pe care vizitatorii pot să se plimbe și să admire exteriorul de la ultimul etaj al clădirii, cu numărul 88, relatează mass-media locale citate de EFE.

Potrivit Beijing Times, turiștii vor putea face înconjurul clădirii, la 340 de metri înălțime, cu ajutorul acestei pasarele transparente, care nu are balustradă. Cu o lățime de numai 1,20 metri, pasarela nu este recomandată cardiacilor sau celor care au rău de înălțime.

În orice caz, vizitatorii turnului Jinmao, care în chineză înseamnă „Prosperitate de Aur”, vor purta hamuri de siguranță și căști pentru a ieși afară pe platformă și vor fi însoțiți în acest tur de un angajat al clădirii.

Cu această nouă atracție, autoritățile mizează pe o creștere a numărului de vizitatori ai turnului care la momentul construcției sale a fost cea mai înaltă clădire din metropola chineză, înainte de inaugurarea în vecinătatea sa a altor doi zgârie nori, Shanghai World Financial Center (494 de metri) și Shanghai Tower (632 de metri).

turn japonia 1

turn japonia


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...