Nota medie la BAC 2016 este de 6,7, iar sesiunea a fost promovată de peste 62% dintre elevi

1
Foto: evz.ro

62 % dintre candidați au promovat anul acesta examenul de bacalaureat. În aceste estimări sunt incluși și candidații promovați după sesiunea suplimentară. Anunţul a fost făcut astăzi, 29 iulie, de către directorul Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare, Anatol Topală, în cadrul unui briefing de presă.

Astfel, rata de promovare a candidaților a crescut cu 7,62% față de 2015.  „Rata de promovarea a candidaților care și-au făcut studiile în licee este mai mare, fiind de 86,3 %. Aceasta este în creștere în ultimii trei ani, cu 4 puncte procentuale decât cea din 2015 și cu 15 puncte procentuale decât cea din 2014. Avem 66 de licee în care toți cei 100 % dintre candidați au susținut examenul” a menționat Anatol Topală.

Media candidaților anul acesta este de 6,7, mai mare decât în ultimii ani, comparativ cu 6,63 în anul 2015 și 6,57, în anul 2014. Alți 29 de candidaţi au fost eliminaţi de la probele suplimentare pentru tentativă de a frauda repetat examenul.

În 2016 la sesiunea de BAC au participat  21 524 de candidaţi, înscriși în 102 centre. La sesiunea suplimentară au fost admiși 5 242 de restanțieri.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente