Actualitate

Se reduc termenele în care instituţiile publice trebuie să ofere informaţii jurnaliştilor

Deputatul Vladimir Hotineanu, preşedintele comisiei de profil, a comunicat în plen că, urmare a unui demers venit din partea Centrului pentru Jurnalism Independent, un grup de deputaţi propune proiectul de lege privind facilitarea procedurii accesului la informaţie, reducerea termenului de prezentare a informaţiei şi înăsprirea pedepselor privind refuzul accesului la informaţie. Potrivit parlamentarului, practica ţărilor europene arată că aceste termene sunt mai reduse decât în Moldova.

Iniţiativa mai prevede că refuzul de a furniza o informaţie sau un document oficial se motivează şi se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la data înregistrării cererii de acces la informaţie.

Încălcarea dispoziţiilor legale privind accesul la informaţie sau a celor cu privire la petiţionare se sancţionează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 300 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere. Prezentarea, la solicitare, a unui răspuns cu date eronate se sancţionează cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *