Linkuri accesibilitate

Serviciul de Securitate de la Kiev spune că a descoperit un pașaport fals asupra omului de afaceri moldovean Veaceslav Platon


Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) spune că, la reținerea omului de afaceri moldovean Veaceslav Platon, a descoperit la el un pașaport ucrainean fals. Într-un comunicat al SBU difuzat azi după amiază, se spune că pașaportul cu fotografia lui Platon și alt nume i-a fost confiscat acestuia împreună cu un pașaport diplomatic și carduri bancare cu suma de 500 de mii de hrivne (aproximativ 20 de mii de dolari). În vârstă de 42 de ani, Platon a fost reținut pe 25 iulie, la câteva ore după ce Procuratura Anticorupție moldoveană îl anunțase, în aceeași zi, în căutare internațională, spunând că a stabilit o legătură între acesta, frauda de la Banca de Economii și operațiuni de spălare de bani „dintr-o altă țară”. În comunicatul SBU se mai spune că Platon a intrat în Ucraina folosind un pașaport rusesc. El se află actualmente în izolatorul serviciului de securitate, iar dosarul său a fost transmis procuraturii pentru procedura de extrădare în Republica Moldova. Presa ucraineană relatează că o instanță de la Kiev va decide miercuri pașii de mai departe în privința lui Platon. Înainte de a fi reținut, Platon a declarat prin telefon Europei Libere că intenționează să publice dovezi ale implicării fruntașului democrat moldovean Vlad Plahotniuc în frauda de la Banca de Economii. Partidul Democrat dominant în coaliția de guvernare moldoveană nu a comentat insinuările.

XS
SM
MD
LG